La Reşița, Zeița Fortuna a fost cu Poli!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Metalul Reşiţa a pierdut astăzi, 1-2 (1-1), cu Fortuna Poiana Câmpina, în prima etapă a returului Ligii a II-a de fotbal. Este primul eşec suferit acasă de elevii lui Daniel Opriţa.

Rosso-nerii au cedat şefia clasamentului pe final de tur, iar în chiar prima rundă a returului au pierdut ritmul impus de Poli. Trupa pregătită de Daniel Opriţa nu a jucat rău astăzi, dar oaspeţii au valorificat la maximum singurele ocazii reale de gol. După o primă jumătate de oră echilibrată de joc, Damian a executat magistral o lovitură liberă de la 25 de metri, direct în vinclul din stânga lui Zimmermann. Bucuria oaspeţilor a ţinut mai puţin de 60 de secunde, pentru că, la faza imediat următoarea, Ionuţ Popescu(foto) a egalat cu un şut puternic din şapte metri, la capătul unei acţiuni prelungite de atac. La pauză s-a intrat la egalitate, scor echitabil după cum au stat lucrurile în teren.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157648780049860″]
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157649125805586″]

În partea secundă, antrenorul Stamate le-a cerut elevilor săi să se apere cât mai sus, pentru a nu lăsa ocazia gazdelor să construiască. Şi asta s-a cam văzut. Totuşi, la poarta oaspeţilor au fost câteva ocazii mari de tot. În minutul 73, Enescu a şutat plasat, numai că stâlpul din dreapta lui Iustin Popescu s-a opus golului. Ocaziile s-au răzbunat la poarta cealaltă, cu nouă minute înainte de final, când centrarea lui Sziga a fost deviată în poarta lui Zimmermann de către Stancu. Reşiţenii au alergat după egalare, numai că Buhăescu n-a reuşit să continue seria meciurilor cu gol, la o ocazia uriaşă din ultimul minut regulamentar de joc, când Iustin Popescu a apărat şutul său din şase metri. Zeiţa Fortuna nu a ţinut astăzi cu Metalul, care e acum la patru puncte în spatele lui Poli.

untitled design set 970x90 px

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157648772450157″]
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157648781542608″]

La finele partidei, antrenorul Daniel Opriţa era foarte supărat, dar şi convins că astăzi a fost doar un accident. „Am pierdut pentru că ei au dat două goluri şi noi doar unul. Echipa a făcut poate cel mai bun meci. Ei au dat două goluri din două ocazii. Noi am avut o grămadă de ocazii. S-a întors norocul. Şi noi am câştigat la ei cu noroc. Am făcut un meci bun, nu i-am lăsat să joace, au jucat numai cu mingi lungi şi cred că dacă dădeam gol la bara lui Ionescu le dădeam mai multe, pentru că nu puteau să reacţioneze, deoarece nu au arătat nimic în meciul ăsta. Îi felicit pe băieţi pentru jocul pe care l-au făcut, sunt sigur că vom câştiga următoarele meciuri”, a comentat Opriţa.

„Faptul că am câştigat deşi nu am jucat bine ne face să credem că suntem pe un drum bun. Ne-am clătinat noi puţin, dar important e că ne-am revenit. Noi ne batem pentru fiecare joc, ăsta e obiectivul nostru. Nu ne-am fi mulţumit cu un punct. Am întâlnit o echipă foarte puternică, bine organizată, dar norocul a fost de partea noastră. Am dat două goluri unei echipe care primise unul singur tot turul. Nu am fost mai buni, dar am fost mai puternici”, a afirmat antrenorul oaspeţilor, Vivi Stamate.

banner td untitled design set 970x90 px

Comments

  1. LuxPhotoFuchs says:

    1-2 la ei, 1-2 la noi, “roata morii se-nvârteşte, ţac, ţac, ţac”, Dacă pe rossoneri zeiţa nu i-a ajutat, la gugulani niciun sfânt nu a reuşit să înfăptuiască vreun miracol….

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/