La Reşiţa au venit în ultimul an 14 investitori!

gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Primarul Nelu Popa a sintetizat, într-un interviu acordat ziarului Express de Banat, situaţia investitorilor atraşi de Parcul Industrial al Reşiţei, începând din vara anului trecut până acum, la sfârşit de noiembrie 2017.  

De la alegerea lui Nelu Popa în funcţia de primar, în Parcul Industrial al Reşiţei s-a produs o singură schimbare palpabilă. „Autoliv s-a mutat in Parcul Industrial şi şi-a dublat numărul de personal. Autoliv ocupă două hectare din cele 15. Aşadar, mai sunt 12-13 hectare libere“, a declarat primarul Nelu Popa, în interviul transmis live pe facebook din redacţia Express de Banat.

În ultimele zile, de Reşiţa s-au arătat interesaţi trei investitori. Despre cel mai important dintre aceştia, Rheinmetall, s-a scris aici. Însă primarul municipiului a vorbit şi despre o altă firmă germană, dar şi despre o cunoscută companie din zona Timişoarei.

„Acum am fost în Parcul Industrial cu un investitor german, patru persoane din Germania. I-am dus în Parcul Industrial, i-am dus apoi la Universitate. Le-am explicat despre ce e vorba, le-am arătat facilităţile pe care noi le oferim. S-au dus să vadă şi la Oţelu Roşu, s-au dus şi spre Deva, urmează ca ei să ia o decizie. Este vorba de o firmă mare din Bielefeld – Germania, care lucrează mase plastice şi produse de igienă. Mai sunt în discuţii cu Casa Rusu de la Timişoara, respectiv Rus Savitar, care face 70% din mobila pe care o vinde Dedeman, e o mobilă tip IKEA – o iei, o ambalezi şi o asamblezi acasă. Această companie nu mai poate creşte la Dudeştii Noi, lângă Timişoara, pentru că acolo nu mai e resursă umană. I-am chemat la Reşiţa, sunt şi cu ei în tratative. La mine vin foarte mulţi investitori, eu mă duc cu ei şi le arăt ce le oferim. Dar deciziile astea investiţionale nu se iau aşa uşor“, a subliniat edilul-şef al Reşiţei.

Întrebat ce nu le convine potenţialilor investitori, de ce nu aleg aceştia Reşiţa pentru dezvoltarea propriilor afaceri, primarul Nelu Popa lasă de înţeles că e prematur să tragem concluzii.

1000x100 (3)

„În principiu, la nici unul dintre cei cu care am vorbit nu am identificat motivaţii sau argumente pentru care nu ar veni sau nu ar sta aici. Cred că am parcurs 12-14 investitori în ultimul an de zile, însă nu mi-au dat un feedback negativ. Poate să fie şi pe seama politeţii, dar nu cred. Argumentele matematice şi logice le-am pus pe masă şi sunt acceptabile. Probabil cei care au fost aici nu s-au aşezat în altă parte, încă nu au luat decizia de a se localiza“ – Ioan Popa, primarul muncipiului Reşiţa

CITEŞTE ŞI: Armament NATO produs la Reşiţa? Primarul Nelu Popa: „Îmi pun mari speranţe în Rheinmetall!“

Interviul integral cu primarul Nelu Popa:

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/