Know-how american pentru dezmembrări de avioane pe aeroportul din Caransebeș!

Omul de afaceri lugojean Gabriel Olariu, director al SC Oneiric Solution SRL, companie membră a AFRA, a participat zilele trecute la Scottsdale, în Arizona, la Conferința anuală a celor două asociații mondiale ale companiilor ce se ocupă cu dezmembrarea avioanelor scoase din uz și cu vânzarea pieselor rezultate.

Menționăm că omul de afaceri intenționează să dezvolte o astfel de investiție pe Aeroportul Caransebeș, astfel că avea nevoie de o cât mai bună cunoaștere în domeniu, dar și de calificări în acest domeniu. Cele două asociații profesionale AFRA și ASA își au sediul în Washington DC SUA și au membri din întreaga lume.

„La lucrările Conferinței au participat reprezentanți ai companiilor membre, ai companiilor producătoare de avioane, precum și ai asociației de transport în aviație IATA”, ne-a menționat domnul Olariu Daniel Gabriel, director a companiei Oneiric Solution SRL, companie membră a AFRA, care, din toamna acestui an, va deschide pe Aeroportul din Caransebeș un centru de dezmembrare de avioane scoase din uz și de vânzare a pieselor rezultate.
Societatea Oneiric Solution SRL a devenit membru al AFRA în martie 2018 și se află în procedura de acreditare internațională.

Tot din toamnă, pe aeroportul din municipiul Caransebeș omul de afaceri va deschide un liceu tehnologic de aviație, care să pregătească specialiști pe acest domeniu de tehnică și mecanică de aviație.