FOTO: Peste 700.000 de lei pentru ca elevii reșițeni să se întoarcă la cursuri în școli modernizate! Vezi ce reparații se fac peste vară!

Autoritățile locale din municipiu au avut agenda plină în această vară. Reparațiile la unitățile școlare din oraș au fost prioritare, iar presiunea noului an școlar a făcut ca „bubele” din școlile reșițene să fie puse la punct în timp record.

Aproape toate școlile din municipiu au beneficiat de interes crescut din partea municipalității. Și asta, pentru că fostul an școlar a lăsat urme destul de vizibile asupra clădirilor în care elevii învață zilnic. Astfel, o revizie amănunțită era absolut necesară.

La doar câteva săptămâni de începutul noului an școar, au fost deja bifate de pe lista reparațiilor o mare parte din lucrări. De un interes crescut s-au bucurat amenajările interioare și exterioare, dar și sălile de clasă și curțile unităților școlare.

Se lucrează de obicei la amenajări interioare, exterioare, se lucrează la acoperișul câtorva școli. De asemenea, la sistemul de iluminat, o mare parte au fost deja terminate. La Ștefan Anghel se lucrează la rețeaua de apă potabilă, unde pierderile au fost foarte mari din cauza unei țevi sparte. Avem obligația de a crea cadrul normal pentru procesul de învățământ”, a explicat primarul Mihai Stepanescu.

Cu toate acestea, sunt unități de învățământ unde lucrările nu merg tocmai în ritmul preconizat de autoritățile locale. Acesta este și cazul Școlii Gimnaziale Nr. 7 din Reșița, acolo unde acoperișul este în stare avansată de degradare, iar conducerea școlii încă așteaptă ca promisiunile să se și concretizeze. „Avem de reparat acoperișul. Asta ne doare cel mai tare. Până acum nu a mișcat nimeni nimic, am primit doar promisiuni. Ne-a fost reparată o țeavă la subsol, și în timpul anului a fost schimbată instalația electrică și montarea gardului care împrejmuiește curtea școlii”, a explicat Cristiana Schmaler, directorul unității școlare.

În momentul de față încă se mai efectuează lucrări la înlocuirea instalației electrice din corpul B al Școlii Gimnaziale Nr. 7 din Reșița și se lucrează la drenaj, la refacerea soclului și a trotuarelor la Școala Gimnazială Nr.1 din municipiu.

Se desfășoară în continuare lucrări la unități școlare din oraș. Urmează ca în următoarele săptămâni să fie definitivate aceste lucrări pentru a fi obținute autorizațiile de funcționare. Încă sunt probleme cu grădinița din Moniom, care a obținut doar o autorizație provizorie în anii precedenți”, a mai menționat primarul Mihai Stepanescu.

De asemenea, pe lângă lucrările prin care autoritățile locale se asigură că micuții vor începe noul an școlar în condiții optime, se are în vedere și schimbarea sistemului de încălzire în unitățile școlare. Astfel, până la intrarea în sezonul rece, școlile reșițene vor avea parte de un sistem nou-nouț de încălzire.