EXCLUSIV: Dinamo trimite jucători la Oţelu Roşu. Parteneriat între “câinii roşii” şi Metalul!

Primarul Luca Mălăiescu a divulgat pentru Express de Banat secretul care se ascunde în spatele meciului amical de mâine, dintre Metalul Oţelu Roşu şi Dinamo Bucureşti.

Jucătorii lui Dario Bonetti care nu au prins lotul pentru partida de sub Pietricica vin cu Dinamo II la Oţelu Roşu, unde mâine, de la ora 12, dispută o partidă amicală cu Metalul, a doua echipă a campionatului judeţean. Mâine nu va fi un simplu meci, ci un prim pas spre o colaborare între cele două cluburi. Primarul Mălăiescu e bun prieten cu Mircea Copaci, vicepreşedinte la Dinamo, căruia i-a propus un parteneriat. “În urma discuțiilor cu domn prim-vicepreședinte Copaci, ne-am arătat suntem interesați de a face o colaborare cu clubul Dinamo, un fel de parteneriat. Noi ar trebui să asigurăm doar cazarea și masa unor jucători pe care îi primi de la dânșii, jucători tineri și cu valeități de a ajunge fotbaliști la un nivel mai înalt”, a declarat edilul-şef.

Stadion modernizat

Dacă se va concretiza acest parteneriat, stadionul din Oţelu Roşu va îmbrăca, foarte probabil, haine noi. “În urma discuțiilor avute ne interesează să modernizăm baza sportivă a clubului Metalul Oțelu Roșu, care la ora actuală, din păcate, nu corespunde cu cerințele unui fotbal competițional și de bună calitate”, a mai spus Mălăiescu.

Primarul, pus pe gânduri de rezultatele echipei

Metalul merge neaşteptat de bine în campionatul Ligii a IV-a, dar e greu să emită mari pretenţii în condiţiile în care trăieşte doar din bani publici. “Din păcate, bugetul local actual nu ne permite să susținem o echipă într-o ligă superioară, chiar dacă actualul președinte este un băiat ambițios și deja mă pune pe gânduri datorită faptului că suntem pe locul doi și toată lumea spune că avem o echipă foarte bună. S-ar putea să am o surpriză, totuși, plăcută, ca la finalul anului competițional să promovăm”, a mai declarat primarul din Oţelu Roşu.

Comments

  1. LuxPhotoFuchs says:

    Sa nu uitati de relatiile deosebite pe care fostul antrenor Mihai Florei, fie-i memoria binecuvantata, l-a avut cu Florin Halagian care, de cate ori a fost in cantonament la Herculane, a disputat cate un amical cu echipa lui nea Mihai. Iar Marco a jucat ani buni la Dinamo!!

  2. LuxPhotoFuchs says:

    Iata jucatorii lui Dinamo II dintre care, unii ar putea ajunge la Otelu Rosu:
    Portari
    S. Ciucă 23 Vârstă 0 Meciuri jucate 0 Goluri marcate A. Manyur 18 Vârstă 4 0 K. Naumovski 24 Vârstă 0 0 V. Râmniceanu 22 Vârstă 4 0
    Fundaşi
    A. Albert 22 Vârstă 5 0 I. Burnea 20 Vârstă 6 0 R. Cazacu 20 Vârstă 7 0 E. Crăciun 26 Vârstă 5 0 A. Dobrosavlevici 18 Vârstă 7 0 S. Homei 25 Vârstă 1 0 M. Ioniţă 21 Vârstă 8 1 F. Mureșan 22 Vârstă 0 0 N. Mușat 25 Vârstă 5 0 I. Nae 25 Vârstă 2 0 C. Nica 19 Vârstă 0 0 A. Radu 16 Vârstă 1 0 C. Scutaru 25 Vârstă 1 0 D. Stanca 20 Vârstă 4 0 B. Topor 21 Vârstă 0 0 A. Ursache 18 Vârstă 0 0
    Mijlocaşi
    M. Alexe 22 Vârstă 0 0 E. Álvarez 32 Vârstă 1 0 D. Buia 18 Vârstă 4 0 C. Ciobanu 1 0 C. Desculțu 22 Vârstă 0 0 A. Dudaș 21 Vârstă 0 0 S. Filip 18 Vârstă 2 0 G. Mişu 18 Vârstă 0 0 A. Neculai 19 Vârstă 1 0 A. Roman 18 Vârstă 5 1 A. Stan 19 Vârstă 3 0 R. Stănescu 19 Vârstă 6 0 V. Stefan 20 Vârstă 3 0 S. Strătilă 26 Vârstă 4 0 A. Vasile 19 Vârstă 1 0
    Atacanţi
    M. Axente 25 Vârstă 3 1 V. Balint 4 0 M. Bitez 19 Vârstă 5 0 Andrei Cristea 28 Vârstă 4 3 B. Kanda 19 Vârstă 0 0 D. Lemac 18 Vârstă 2 0 A. Truţă 21 Vârstă 0 0 G. Țucudean 21 Vârstă 0 0
    Antrenor
    C. Ţălnar 55 Vârstă 0 0

  3. anonymus says:

    campioana indirectelor