EXCLUSIV Anomalie: Născut cu piciorul strâmb!

După cazul în care un nou-născut, în urma nașterii naturale, și-a fracturat mâna, o altă situație atrage atenția cadrelor medicale din Spitalul Județean de Urgență Reșița. Un bebeluș s-a născut cu piciorul strâmb, de cal, iar părinții nu au acceptat intervenția medicilor.

De multe ori părinții, aparținătorii pacientului, nu lasă cadrele medicale să se ocupe cum trebuie de acesta. Săptămâna trecută, la Spitalul Județean de Urgență Reșița, s-a născut un copil cu un picior equin, picior de cal în limbaj popular, deformat din cauza poziției fătului în uter pe parcursul sarcinii. Medicul ortoped a pus piciorul în ghips pentru a se vindeca mai repede, însă părinții au considerat măsura exagerată și au solicitat să fie tăiat ghipsul. În momentul de față piciorul copilului așteaptă să se vindece natural, ceea ce va dura mai mult timp și va cauza mai multă suferință pentru bebeluș. „Pentru ca piciorul nou-născutului să se vindece mai repede, medicul i-a fixat membrul inferior într-un aparat de contenție. Familia s-a exacerbat, iar medicul a fost obligat să taie ghipsul, nu a mai avut curajul să ducă actul medical la bun sfârșit și a lăsat copilul să se vindece singur, ca în secolul 19”, precizează Dumitru Secășan, directorul Spitalului Județean de Urgență Caraș-Severin.

Mass-media sperie medicii

Deși intervenția medicală era spre binele copilului, părinții sunt cei care hotărăsc soarta pacientului, iar aceștia au considerat că este mai bine pentru copilul lor să se vindece singur, amenințând că, în caz contrar, vor apela la mass-media, exact ca în cazul bebelușului cu braţul fracturat. „Presa este ca un ochi obiectiv, clarvăzător, însă uneori poate să aibă un efect negativ în cazul în care medicul poate să fie mai rezervat. Orice medic face ceva face pentru binele pacientului, însă când familia intervine, acest lucru are repercursiuni negative asupra cazului”, explică Dumitru Secășan.

Control psihologic la aparținători

Pentru că destul de des părintele consideră că știe mai bine ce trebuie făcut pentru sănătatea copilului și împiedică intervenția medicală, directorul Spitalului Județean de Urgență Reșița, Dumitru Secășan, propune ca soluție pe viitor testarea psihologică a aparținătorilor și a pacienților acolo unde este posibil. „Vreau să institui ca și măsură un control psihologic aparținătorilor și pacienților. Pentru că nu întotdeauna produsul nașterii este făt-frumos, obligația medicilor este să facă tot ce le stă în putere pentru a transforma copilul în făt-frumos, însă exacerbarea aparținătorilor îngreunează sau chiar împiedică actul medical”, explică Dumitru Secășan.

Comments

  1. LuxPhotoFuchs says:

    Este jignitor ca un copil nascut cu un picior stramb sa fie numit ca fiind nascut cu un picior de cal!! Daca as fi in locul parintilor dar mai ales al medicilor as actiona ziarista in judecata! Iata denumirea exacta a unui picior equin: deformatie a piciorului care, blocat in hiperextensie, nu poate sa se sprijine decat in varf si nu sta niciodata pe calcai. Rusine pentru terfelirea imaginii unui bebelus nou nascut!

  2. LuxPhotoFuchs says:

    Mersi Dani pentru schimbarea in bine a titlului!!