EXCLUSIV. A semnat! Cristi Bobar are ca obiectiv promovarea!

bobar

În urmă cu șapte ani, pe când era președinte în Valea Domanului, Cristi Bobar punea bazele unei echipe de seniori care lua startul în Liga a III-a, cu susținere financiară locală. În vara acestui an, numele său a fost menționat tot mai des, iar o revenire a sa la Reșița era o variantă agreată și de administrația locală.

Cristi Bobar s-a numărat printre posibilii succesori ai lui Ioan Florea în fotoliul de președinte al CSM Școlar Reșița, ceea ce pentru unul dintre cei mai tineri conducători din fotbalul românesc echivala cu o reîntoarcere acasă, după ce a activat printre altele la două dintre cluburile de primă ligă, Dinamo București și ASA Târgu Mureș. După despărțirea de gruparea mureșeană, drumul lui Cristi Bobar nu l-a dus însă în Banat, ci în Hunedoara. Cărășeanul a semnat pe doi ani cu CNS Cetate Deva, fiind președintele secției de fotbal a acestui club hunedorean. Misiunea lui Cristi Bobar nu va fi deloc ușoară, pentru că în sezonul viitor va avea ca obiectiv promovarea în Liga a II-a, acum ocupându-se de reorganizarea echipei.

Cristi Bobar va fi prezentat oficial joi, într-o conferință de presă la Deva. “Aici, la Deva sunt oameni alături de mine, autoritățile locale, importanți oameni de afaceri din zonă și probabil și asta m-a determinat să aleg acest club. Am ca obiectiv promovarea echipei în Liga a II-a, în doi ani. În momentul de față avem puțini jucători, trebuie să-i adunăm, să ne organizăm. M-am ocupat zilele acestea de cazare, de masă, de echipamente. De o reorganizare totală a secției de fotbal. Suntem puțin la limită, în patru săptămâni începe campionatul. În doi ani obiectivul este promovarea echipei în Liga a II-a. Se vrea și un stadion modern la Deva”, ne-a spus Cristi Bobar.

“Reșița este în sufletul meu. Sper să mă întorc acasă”
Fostul conducător al Școlarului spune că nu uită Reșița și clubul din Valea Domanului: “Am spus tot timpul că Reșița este în sufletul meu. Zilele trecute am refuzat o ofertă de manager sportiv la FC Voluntari. Am fost și sunt în continuare în relații bune cu primarul Ioan Popa. Dar din punct de vedere profesional este mai bine la Deva, în momentul de față. Chiar dacă tot timpul sunt legat sufletește de Valea Domanului, sunt profesionist și am gândit ca atare.”

Cristi Bobar nu ascunde faptul că și-ar dori pentru noua sa echipă câțiva jucători din Valea Domanului, unii care s-au format chiar sub ochii lui, dar din respect pentru clubul la care a activat nu încearcă să negocieze cu ei. “Sunt câțiva jucători pe care mi i-aș dori, dar din respect pentru clubul la care am activat și pentru oamenii de acolo, nu pot intra în negocieri cu aceștia. Sunt doi juniori care îmi plac foarte mult, dacă erau la alt club, sigur îi contactam. Bogdan Szijj este unul dintre ei. Îl știu de mic, de când s-a înscris la fotbal. Dar respectul față de Valea Domanului mă determină să nu contactez jucători reșițeni să-i aduc la Deva. În continuare sunt în relații foarte bune cu primarul. Sper ca într-o bună zi să vină și momentul când fotbalul va fi prioritar în Reșița, sau printre priorități. Mereu am spus că odată sper să mă întorc acasă”, a declarat Bobar pentru Express de Banat.

“Când am fost președinte la Școlar, l-am adus pe Cristi Chivu la Reșița”
Actualul președinte al secției de fotbal de la CNS Cetate Deva spune că nu este , dar se bucură că poate căpăta experiență. O experiență care, de ce nu?, să-i fie utilă chiar la Reșița, când se va reîntoarce aici: “Nu e ușor. Sunt plecat de cinci-șase ani din Reșița și nu e foarte ușor să lucrezi printre străini, să tot schimbi echipe, să cunoști oameni noi. Dar cu fiecare pas, capeți experiență. Zilnic am câte ceva de învățat, indiferent la ce nivel am activat. Am început o reconstrucție la Dinamo, împreună cu domnii Anghelache și Negoiță. Când văd acum jucători ca Filip, Nedelcearu, Patrick Petre, care evoluau la echipa satelit, în Liga a III-a, mă bucur că i-am putut ajuta să promoveze la prima echipă, am fost liantul dintre ei și antrenori și conducere. Am fost la Liga a III-a, la Liga I, acum urmează din nou Liga a III-a, cu o provocare mare pentru mine. Reorganizez un club, ceea ce am făcut și la Reșița acum câțiva ani. Dacă este să discutăm pe acest subiect, Reșița în momentul de față are doar Școlarul, pe care l-am “inventat” acum șapte ani. S-a ajuns tot în același punct. De când am plecat, nu s-a câștigat până în momentul de față nimic, pentru că la echipa de liga a doua sunt problemele deja cunoscute. Managerial vorbind, nu s-a câștigat absolut nimic de când am plecat eu de acolo. Cât am fost președinte în Valea Domanului, acolo au fost loturile naționale, a fost Academia Hagi, a venit acasă și Cristi Chivu, am realizat unele lucruri pe care lumea poate le-a uitat. Nu a fost ușor să-l conving pe Cristi Chivu să vină la Reșița imediat după ce a câștigat Liga Campionilor cu Inter Milano. A fost acel moment emoționant cu dezvelirea bustului lui Mircea Chivu, poate unul dintre cele mai frumoase momente ale mele de când sunt în fotbal. Nu am avut emoții când stăteam pe banca lui Dinamo la derby-urile cu Steaua așa cum am avut atunci, în luna mai a anului 2010, la dezvelirea bustului în prezența lui Cristi Chivu. Când trec pe la Reșița, sunt bucuros să constat că am lăsat ceva în urma mea, pe unde am trecut. Tot în perioada în care eram conducător în Valea Domanului au plecat proiectele cu sinteticul mic, sinteticul mare, pe o nebunie a mea. O nebunie a vârstei, că aveam 24 de ani și voiam să fac orice, zi și noapte.”

“CSM Școlar, o echipă bună pentru Liga a III-a”
Întrebat cum vede actuala echipă de fotbal din Valea Domanului, care tocmai a reușit promovarea în Liga a III-a, Cristi Bobar a avut numai cuvinte de laudă: “Școlarul? O echipă bună pentru Liga a III-a. Sunt câțiva jucători care știu fotbal, îi cunosc, am lucrat cu ei. Au un antrenor bun, Leo Doană, muncește mult, am văzut că își dorește foarte mult să obțină rezultate bune. Am lucrat și eu cu el. E lucru mare la Reșița că încă au tradiție, adică au suporterii aproape. Puține echipe de fotbal de la noi mai au galerie. Este un lucru foarte important pentru jucătorii de acolo.”
CSM Școlar Reșița și CNS Cetate Deva sunt posibile adversare în viitoarea ediție a Ligii a III-a de fotbal.