Distrugerea Parcului Naţional Semenic-Cheile Caraşului poate fi oprită!

Peste 2.000 de semnături s-au strâns în primele cinci zile de la lansarea în spaţiul online, de către Euroland Banat, a campaniei „Opriţi distrugerea Parcului Naţional Semenic-Cheile Caraşului!“. Preşedintele asociaţiei, Andrei Szabo, prezintă cei mai stringenţi paşi ce trebuie făcuţi pentru ca această campanie să-şi atingă scopul.

Administraţia Parcului a depus proiectul de Plan de Management la Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin şi, timp de 15 zile, a existat posibilitatea ca orice persoană interesată să depună observaţii la acest plan. „Noi am făcut aceste observaţii şi am venit cu propuneri, APM ne-a comunicat săptămâna trecută că observaţiile noastre au fost înaintate către Administraţia Parcului, cea care a întocmit Planul de Management“, spune Andrei Szabo.

CITEŞTE ŞI: Petiţie pentru salvarea Parcului Național Semenic-Cheile Carașului!

Activiştii de mediu consideră că Planul de Management depus de Administraţia Parcului „are o serie întreagă de hibe. De la faptul că nu e asumat cu nume şi prenume de nimeni, neexistând niciunde trecuţi autorii acestui plan, până la faptul că suprafeţe de arii protejate stabilite prin prevederi legale sunt schimbate de către realizatorii acestui plan! Acestea sunt lucruri majore şi flagrante, deşi mai există şi altele nelalocul lor. Ei vor analiza propunerile noastre şi sunt obligaţi să organizeze întâlniri şi dezbateri pe tema acestui plan“, ne-a declarat Andrei Szabo, preşedintele Euroland Banat.

În ceea ce priveşte petiţia ce urmează a fi adresată ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu, directorului ANANP, George Răzvan Fazacaş, şi directorului APM Caraș-Severin, Marius Vodiță, strângerea de semnături continuă, spune Szabo. Până aseară, aceasta adunase 2.150 de semnături.

„Vrem să strângem cât mai multe semnături pentru a determina schimbarea acestui plan, care are un mare neajuns. Proiectul unui plan de management început prin 2009 şi finalizat, după dezbateri la care au participat şi primăriile din arealul parcului, în 2013, iar apoi ţinut undeva la sertar, propunea o zonă de protecţie de 49% din suprafaţa parcului. În noul plan, făcut iarna aceasta într-o lună sau o lună şi jumătate, pe repede-înainte şi fără niciun fel de dezbateri şi consultări, zona de protecţie a parcului se reduce de la 49% la 32%! Nouă ni se pare inacceptabil să faci aşa ceva în condiţiile în care prevederile legale şi recomandările IUCN (International Union for Conservation of Nature) spun că menirea unui parc este să asigure protecţie. Trebuie să protejaţi cel puţin 75% din suprafaţa parcului!, asta e recomandarea IUCN. Aşadar, vrem să strângem cât mai multe semnături, însă nu suntem presaţi de un termen, pentru că aşteptăm să vedem ce spune Administraţia Parcului vizavi de recomandările noastre şi ale altora. Şi să propună nişte date pentru dezbateri, să vedem care este punctul lor de vedere şi să venim noi cu argumentele noastre“, a explicat Andrei Szabo pentru Express de Banat.