Directori noi la Drumuri Județene și Asistență Socială

Consiliul Județean Caraș-Severin a programat prima ședință extraordinară din acest an, pe ordinea de zi fiind doar câteva proiecte de hotărâre privind rectificarea bugetară, utilizarea excedentului din 2017 și numirea de noi directori la Direcția de Drumuri Județene și la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Elena Amzoi a fost propusă director provizoriu la DGASPC, funcție pe care o va deține până la ocuparea postului prin concurs sau până la o nouă delegare, dacă nu se organizează concurs în următoarele șase luni. Aceasta a mai fost director interimar pe perioada suspendării Anei Vasile, dar atunci a fost o perioadă determinată de timp. Acum, numirea a avut și avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Gavriel Francisc Stika este noul director al Direcției Județene de Drumuri. Acesta a ocupat, prin concurs, postul de director executiv adjunct și a fost numit de către Silviu Hurduzeu și votat de plenul CJ ca director executiv, tot până la ocuparea postului prin concurs. Fostul director, Martin Motolan, a revenit pe funcția sa de șef de serviciu în cadrul Direcției Generale de Dezvoltare din cadrul Consiliului Județean. El nu ar mai fi putut conduce cu delegație, având două asemenea mandate de 6 luni și nici nu s-a prezentat la concurs, pentru a obține postul pe perioadă nedeterminată.