Dacă nu e bine, sigur e de rău. Că decât să facem bine, ca să nu fie rău, mai bine furăm

Reşiţa şi implicit judeţul au fost din nou în atenţia întregii ţări prin prezentarea unui reportaj difuzat pe un post naţional de mare audienţă. Din păcate, aşa cum se întâmpla pe vremea grevelor de la CSR, nici acum nu a fost de bine. S-a vorbit despre dispariţia UCMR. Uzină ce dădea ora exactă la construcţia motoarelor diesel. Fie ele pentru locomotive, fie pentru nave. Mai erau agregatele pentru hidrocentrale etc. Nu mai spun despre locomotivele pe aburi, un pionierat al anilor de început a industriei. Nu pot fi exhaustiv în a aprecia întreaga activitate a uzinelor reşiţene şi nu pot da repere perfect documentate despre industria ce s-a născut şi a performat aici. Vă pot spune însă că am învăţat în gimnaziu despre industria României şi uzinele din Reşiţa erau descrise în paginile manualului. Pe de altă parte, cred că destinul UCMR a fost parafat la începutul anilor ’90. Metaforic, aş spune că uzina reprezenta pentru noii „capitalişti” ceva asemănător cu statuia lui Lenin. Economic vorbind, era un simbol al industriei comuniste. Şi trebuia, cu orice preţ, dărâmată. Nu s-a gândit nimeni la uriaşul său potenţial, la nenumăratele proiecte întocmite de inginerii reşiţeni. Şi dacă ar fi avut dreptate neocomuniştii cu implanturi de capitalism feroce, puteau să o rezolve elegant. Nu ne mai trebuie, nu se mai cere pe piaţă, îi schimbăm profilul. Dar nu. UCMR trebuia furată. Pic cu pic a fost devalizată. Ce o fi fost de furat dintr-un „morman de fier vechi”? Instanţele au dovedit că au fost active de patrimoniu, au fost maldăre de soluţii tehnice păstrate la propriul institut de cercetări. Au fost… Aşa cum au fost şi exponenţii cremei clasei muncitoare. Excelent pregătiţi profesional, deschizători de fabrici în ţară, una chiar în capitală, la Bucureşti. Pe altarul hoţiei şi indolenţei s-au risipit istoria, inteligenţa şi bunăstarea prezente în Reşiţa de mai bine de două secole. Avem în schimb nesiguranţa, instabilitatea financiară şi da, au reuşit cu tenacitate să transforme în realitate aberaţia premierului Roman cu privire la mormanul de fier vechi. Care se zbate sub perfuzii să revină pe linia de plutire. Ce mă umple de „respect” este că, de vreo douăzeci de ani de când declinul merge pe repede înainte, toţi candidaţii Caraş-Severinului la un fotoliu de parlamentar aveau obiectiv major „redresarea UCMR”. Hai, sictir!