Cum serbează gugulanii 1 Mai?

La Caransebeș, Parcul Teiuș a fost luat cu asalt de la orele dimineții. Cei care îndrăgesc drumețiile și-au scos bicicletele din garaj și, până ca ploaia să revină, s-au înscris la ture pe traseele turistice din apropierea orașului.

Deși în Parcul Teiuș administrația locală n-a pregătit nimic special, oficialii Primăriei Caransebeș s-au gândit să doteze zona de agrement cu toalete ecologice și pubele de gunoi, astfel încât turiștii autohtoni să păstreze curățenia și să se simtă bine în mod civilizat.

Caransebeșenii s-au dotat dis-de-dimineață cu cele necesare pentru picnic sau pentru acasă, în funcție de opțiune, spre bucuria producătorilor și a comercianților din municipiu. Prețurile nu au crescut, astfel că pasta de mici s-a vândut cu 16 lei kilogramul, cotletul cu os a valorat 19 lei, iar pentru ceafa de porc localnicii au scos din buzunar câte 20 de lei/kilogram.

Polițiștii și jandarmii cărășeni patrulează pe drumuri ca să asigure liniștea în cazul în care petrecăreții întrec măsura, iar patrulele de la rutieră sunt prezente pe șosele. Și oficialii Gărzii de Mediu bat cărările județului astăzi, pregătiți să îi amendeze pe turiștii indisciplinați, astfel că oamenii sunt obligați, potrivit Legii, să lase curățenie în urma lor.

Dacă nu au apelat la grătare în aer liber sau gătite acasă, gugulanii și-au scos bicicletele din garaj și s-au apucat să străbată traseele turistice din apropiere. Asta, dacă tot au parte de o minivacanță binemeritată!

Citește și: Record de mici la producătorii din Reșița. 10 tone de carne vor sfârâi pe grătarele încinse!