Cum a plecat Mirel Pascu, fostul edil de la Bocșa, cu Iphone-ul Primăriei acasă

Fostul primar al orașului Bocșa a plecat de la conducerea Primăriei orașului cu tot cu aparatură. Scormonind prin actele administrației, cei care conduc acum destinele localnicilor s-au declarat surprinși atunci când au descoperit că Mirel Pascu s-a dotat pe bani publici.

Redacția „Express de Banat” a fost sesizată de cetățeni cu privire la o serie de ilegalități pe care le-ar fi comis fostul primar al orașului Bocșa. Una dintre acestea se referă la faptul că actualul consilier local, Mirel Pascu, ar fi plecat acasă cu două telefoane smart, marca Iphone, dar și cu mai multe stikuri de internet. Zvonurile s-au confirmat, însă fostului edil i se pare că totul e o glumă proastă.

Potrivit unei adrese întocmite de actuala conducere a administrației publice locale, Mirel Pascu a fost înștiințat de funcționarii publici că trebuie să restituie ceea ce nu i se cuvine. „Prin prezenta, vă punem în vedere ca până în data de 24.08.2012 să predați la doamna Miloș Valentina, deoarece nu au fost predate următoarele: Iphone 4S negru de 16 Giga și Iphone 4S alb de 16 Giga, achiziționate în numele Primăriei Bocșa prin contractul cu numărul 187747/16.03.2012”, se arată în adresa transmisă de actualul edil-șef, Eugen Cismăneanțu.

Ca să îndrepte lucrurile, Mirel Pascu explică și el printr-o adresă transmisă administrației că abonamentul pe care l-a deținut în calitate de primar ar fi fost transferat de pe instituție pe persoană fizică. În ceea ce privește stickurile, fostul primar susține faptul că acestea s-ar găsi în instituție, trebuie doar căutate cu mare atenție.

Cel care a condus Primăria Bocșa timp de mai multe mandate s-a prezentat, totuși, la sediul Palatului Administrativ din localitate și a predat unul dintre telefoanele „deștepte”, dar și un stick.

Supărat pe șicane
Contactat telefonic, Mirel Pascu a declarat pentru „Express de Banat” că ceea ce i se întâmplă nu este un lucru serios. „E o simplă șicană din partea unor amatori care au venit la Primărie. Dacă nu le convine, să apeleze la instanță. Le-am trimis o adresă, prin care le-am explicat cum stă treaba. Nu accept șicanele lor”, spune fostul primar. Mai mult, acesta consideră că este vorba despre un conflict lansat pe bază politică. „Cei de la PDL fac tam-tam, în preajma campaniei electorale, ce să facă și ei?! Mai bine ar fi să își vadă de treabă”, a afirmat relaxat consilierul local.

Primarul orașului însă, s-a declarat nemulțumit și de răspunsul pe care Mirel Pascu l-a dat în adresa sa. Și asta pentru că, portarea numărului de telefon și a cartelei SIM nu înseamnă și portarea aparatului, acesta fiind în continuare proprietatea Primăriei, dar folosit de Pascu.

Comments

  1. Nelu says:

    L-a luat ca amintire!!!

  2. Alex says:

    Bine a facut ,daca ia mers capul !

  3. Ioan says:

    Pentru cei care s-au indoit de incorectitudinile si felul de a conduce al fostului primar Pascu,iata o dovada cat se poate de clara!Felicit bocsenii ca l-au sanctionat,prin votul lor,pe cel care iata se dovedeste, confunda periodic bunurile primariei cu propriile bunuri. E strigator la cer sa faci asa ceva,pentru oamenii de bun simt din orasul Bocsa.Sa te cobori la nivelul asta…INCETUL CU INCETUL IESE TOT ADEVARUL LA LUMINA!FIECARE OM TREBUIE SA RASPUNDA PENTRU FAPTELE SALE!