Cotă de atenție depășită pe râul Caraș, la Gârliște și Vărădia

Ploile de azi noapte au pus pe jar autoritățile, pentru câteva ore. Asta pentru că, pe râul Caraș, în dreptul localității Gârliște a fost depășită cota de atenție. În ce privește comuna Vărădia, în dreptul acesteia s-a depășit chiar și cota de inundație, însă acum debitele sunt în scădere.

Autoritățile încă monitorizează efectele avertizării de vreme severă, care au adus ploi consistente în unele zone din județ și le-au dat bătăi de cap autorităților din cauza scurgerilor de ape de pe versanți. Potrivit oficialilor de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Reșița, în Caraș-Severin au fost înregistrate și încă se mai înregistrează la această oră depășiri ale cotelor de atenție pe râul Caraș, în dreptul localităților Gârliște, Caraşova și Vărădia, unde pentru câteva ore, în această dimineață a fost atinsă chiar cota de inundaţie. Din fericire, toate debitele sunt în scădere, însă monitorizarea continuă pentru că există încă pericol de inundație. În plus, terenurile riverane râului Caraș sunt inundate pe porțiunea Goruia până la Ticvani, însă alte pagube nu au fost raportate până luni dimineață.

Amenzi pentru rigole și șanțuri înfundate
Până de sărbătorile pascale, oficialii de la ape au verificat și modul în care primăriile din Caraș-Severin s-au pregătit pentru sezonul ploios. Astfel că, s-a ales cu amendă Primăria Goruia, iar cea de la Ciuchici cu un avertisment. Primarii din ambele localități au fost trași de mânecă pentru că nu au curățat șanțurile și rigolele.