Corpul de control al ministrului confirmă: Nereguli grave în centrele de protecție socială din Caraș-Severin!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Condițiile și tratamentul de care au parte asistații social în Caraș-Severin, aduse la cunoștința opiniei publice de ziarele Express de Banat și Argument, au determinat ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor vârstnice să trimită Corpul de Control în centrele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin (DGASPC), condusă de Ana Vasile!

Inspectorii Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială au descoperit o mulțime de nereguli în mai multe centre pentru minori din județ. Directorul DGASPC s-a apărat dând vina pe jurnaliști, de parcă aceștia ar fi constatat că alimentele sunt achiziționate la prețuri cu mult mai mari decât cele de pe piață, că hrana copiilor era proastă și puțină, că lipseau sau erau insuficiente produsele de igienă. Ca să nu mai amintim de întreruperile de sarcină, de escapadele minorelor și de atâtea alte probleme.

Corpul de control al ministrului a verificat Centrul „Nera” din Oravița, după ce s-a primit și o sesizare anonimă cu privire la modul în care sunt acordate serviciile pentru beneficiarii centrului.

În „nota de control” din luna iunie a acestui an, întocmită de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, sunt menționate o mulțime de probleme.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Centrul de tip familial pentru copiii cu dizabilități, care oferă teoretic și servicii de recuperare și reabilitare pentru aceeași categorie de copii, i-a îngrozit pe inspectorii din minister. Modul în care sunt tratați copiii bolnavi, condițiile în care sunt nevoiți să locuiască și condițiile de hrană sunt incredibile. „Am identificat situații în care paturile erau improvizate, fiind așezate saltele pe un cadru de lemn… În majoritatea încăperilor din cadrul caselor de tip familial, pereții erau murdari, spațiile igienico-sanitare nu sunt funcționale în totalitate, în una dintre case fiind depozitate diferite obiecte într-una dintre băi, iar cele care erau utilizate aveau elemente ale instalațiilor lipsă (ex. pară, duș, furtun). Există situații în care, pentru asigurarea intimității beneficiarilor, în locul ușilor de la WC-uri sunt utilizate perdele pentru baie. Din toalete lipseau, în mare măsură, produsele igienico-sanitare“, a constatat Corpul de control.

Dar despre toate neregulile din centrele din subordinea instituției conduse de Ana Vasile vom vorbi pe larg în zilele următoare!

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/