Coco Galescu, Cetăţean de Onoare al judeţului

Alpinistul care a dus tricolorul românesc în cele mai vitrege zone ale planetei va primi astăzi distincţia de Cetăţean de Onoare al judeţului, în cadrul evenimentului programat să aibă loc la ora 13.00, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean.

După ce a atins extremitatea nordică a planetei în urmă cu patru ani, anul 2011 a însemnat pentru Coco Galescu un proiect şi mai ambiţios: cucerirea Antarcticii pe schiuri. Expediţia, care a marcat 100 de ani de la reuşita lui Roald Amundsen, a adus la Polul Sud, în 14 decembrie, zeci de alpinişti şi exploratori veniţi să sărbătorească momentul. Printre aceştia, şi Coco Galescu alături de prietenul său, omul de afaceri Romeo Dunca. Cei doi au parcurs, într-o echipă de 16 exploratori, 250 de kilometri pe schiuri, la -35 de grade.

În ciuda dificultăţilor cu care s-a confruntat împreună cu echipa, pe lângă ambiţie şi determinare, mândria de a fi primul român care ajunge la Polul Sud l-a făcut să meargă mai departe. „Simţul patriotic este tot mai mult luat în derâdere şi chiar am început să mă întreb şi eu dacă undeva în sufletul meu mai am aceste sentimente. Însă când am dat mâna cu primul ministru al Norvegiei prezent la festivitate am avut un moment de mare emoţie. Am citit în ochii lui respectul şi aprecierea şi am înţeles că românii pot fi văzuţi şi altfel decât ca nişte hoţi sau cerşetori”, a spus Coco Galescu în cadrul conferinţei pe care a susţinut-o la întoarcerea acasă.

Performanţa care i-a testat limitele va fi răsplătită de autorităţile judeţene în cursul zilei de astăzi, când Coco Galescu va primi titlul de Cetăţean de onoare al judeţului Caraş-Severin, acordat prin votul consilierilor judeţeni în şedinţa din 10 ianuarie 2012.

 

 

 

 

Comments

  1. […] VETERANUL1 RASFOIND PRESA ZILEI 812 var addthis_product = 'wpp-263'; var addthis_config = {"data_track_clickback":true,"data_track_addressbar":false};if (typeof(addthis_share) == "undefined"){ addthis_share = [];} 1. COCO GALESCU.  A primit titlul de  Cetatean de Onoare al judetului Caras-Severin. Amanunte pe: http://expressdebanat.ro/coco-galescu-devine-astazi-cetatean-de-onoare-al-judetului […]