Cel mai tare meci al sezonului! CSU Reșița înfruntă puternica Minaur Baia Mare!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Handbalistele de la Universitatea Reșița se află în fața celui mai tare meci de până acum în actualul sezon al Diviziei A, Seria B. Vineri, de la ora 15, elevele antrenorului Cristian Busuioc întâlnesc la Sala Polivalentă pe Minaur Baia Mare. Ambele echipe sunt neînvinse, iar CSU Reșița abordează partida din postura de lider.

Startul lansat de campionat a propulsat echipa reșițeană pe prima poziție a clasamentului, cu punctaj maxim. Patru meciuri au disputat până acum studentele din Reșița, înregistrând patru victorii care le-au adus 12 puncte și poziția fruntașă din clasamentul Seriei B.

„Venim după un parcurs bun în campionat, avem patru victorii și nicio înfrângere. Dar, ne așteaptă un meci dificil împotriva unei echipe de tradiție în handbalul feminin românesc, e vorba de HCM Baia Mare, echipă care în sezonul trecut a evoluat în Liga Națională. Eu spun că ne-a prins bine întreruperea asta de campionat, prin retragerea echipei CSS Caracal. O pauză utilă pentru noi, am avut timp să pregătim acest meci dificil cu Baia Mare și îmi doresc din tot sufletul ca fetele să fie în formă maximă vineri, de la ora 15, la Sala Polivalentă, unde așteptăm alături de noi câți mai mulți iubitori ai handbalului. Nu putem conta nici în această etapă pe Beatrice Kovari, care are o accidentare, ea practic nu a evoluat deloc în această ediție de campionat. În schimb, și-a revenit, și spun eu că până la finalul turului de campionat își va aduce și ea aportul alături de colegele sale”, a spus antrenorul Cristian Busuioc.

delia-roman-adriana-voina

diana-boriceanu-cristian-busuioc

 

 

 

untitled design set 970x90 px

 

 

 

„Parcursul nostru în campionat a fost unul foarte bun, ne dorim ca pe viitor să fie la fel de bun. Meciul cu Minaur de vineri este unul greu, dar nu imposibil de câștigat. Ne dorim victoria, de altfel ne dorim să avem cât mai multe victorii până la finalul campionatului”, a spus și Adriana Voina.

„Am avut un parcurs bun, un început de campionat foarte bun, cu patru victorii din tot atâtea meciuri. Ne dorim să continuăm la fel. Meciul de vineri cu Baia Mare nu este unul ușor, ele având în componența lotului jucătoare care au evoluat în Liga Națională. Dar nu este imposibil. Așteptăm publicul să ne susțină, așa cum se întâmplă la fiecare meci și împreună putem face un rezultat bun. Sincer, nu am crezut că o să începem atât de bine campionatul, dar cu muncă și cu unitate de grup, s-a întâmplat acest lucru”, a declarat portarul Delia Roman.

„După cum au spus colegele mele, vom avea un meci greu vineri, însă ne dorim să luptăm și să demonstrăm că avem o echipă unită și că putem să facem o figură frumoasă, indiferent de greutatea meciului”, a spus pivotul Diana Boriceanu, handbalistă care s-a transferat în această vară la CSU Reșița.

Partida CSU Reșița – Minaur Baia Mare este vineri, 28 octombrie, de la ora 15, la Sala Polivalentă, fiind arbitrată de L. Cruceru și F. Rădulescu, din Drobeta Turnu Severin.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/