Canicula, motor al profitabilităţii unor afaceri

Căldurile excesive din lunile de vară impulsionează afacerile cu aparate de climatizare, dar și pe ale vânzătorilor de ape minerale, înghețată și bere. În cazul aparatelor de aer condiționat vânzările se dublează, iar la lichide se triplează, arată statisticile consultate de Mediafax.

În 2016, în România au fost montate 80.000 de aparate de aer condiționat, 90% dintre lucrări fiind executate în perioada aprilie-septembrie, estimează compania Depanero. Iar în 2017 sunt așteptate 95.000 de montaje, pe fondul creșterii numărului de locuințe, dar și de magazine. Românii se înghesuie să-și monteze aparate de aer condiționat abia atunci când vin zilele caniculare, deși recomandabil este ca montajul să se facă primăvara, spun specialiştii în domeniu.

În ceea ce privește lichidele, vânzările se dublează și chiar se triplează pe timp de caniculă. Reprezentanții Romaqua Grup – deținătorii brandurilor Borsec, Aquatique, Giusto și Albacher – afirmă că în timp ce la ape minerale și sucuri vânzările cresc cu 80-100%, în cazul berii vânzările cresc și cu 200-300%, informează Mediafax.

„În timp ce în Europa Occidentală 70% din cantitatea de bere se vinde în baruri și restaurante, la noi același procent se consumă acasă. De asemenea, noi consumăm doar 5% bere la draft (halbă sau pahar), în vreme ce la nivel european procentul este de 50%. În fine, românii consumă în proporție de 45-50% bere la PET, în timp ce procentul este subunitar în Vestul Europei”, arată un studiu al patronatului producătorilor de bere.

Și pentru producătorii de înghețată canicula este un motiv de bucurie: în perioada iunie-septembrie se vinde 80% din cantitatea totală anuală, arată estimările Asociației Producătorilor de Înghețată din România. Membrii asociaţiei, care deţin aproximativ 80% din piața internă, produc anual 30.000 de tone de înghețată, ceea ce înseamnă un consum de cel puțin 25.000 de tone în lunile caniculare.

Sursă foto: descopera.ro.