Bariera montată la intrarea în Parcul Teiuș al municipiului Caransebeș este ignorată de unii șoferi, care, inventivi, dar și cu acordul paznicului, lasă mașinile chiar pe dâlmă, pentru a nu mai bate pasul vreo 50 de metri până la intrarea în parc.
Întrebați dacă își atinge scopul această barieră, locuitorii din zonă spun că „într-un fel, este bine că nu mai circulă cu mașinile și motoarele ziua și noaptea până târziu în parc, pentru că forfota și gălăgia deranjau și, mai mult, trebuia să fii atent, ca părinte, pentru ca cei mici să nu fie loviți de vreo mașină, dar acum șoferii nu au parcare. Dacă tot s-a închis intrarea în parcarea parcului, lângă Gugulanu trebuia amenajată o parcare, pentru că oamenii acum parchează în fața caselor, blocând de multe ori intrarea în curte sau mai mult vin cu mașinile până lângă barieră, lăsând mașinile și de o parte și de alta a caselor”, spun proprietarii din zonă.
Mai mult, oamenii spun că, atunci când cele două localuri din Teiuș au evenimente, mașinile se urcă până pe dâlmă lângă barieră și parchează pe spațiul verde, câte 3-4 autoturisme chiar în fața paznicului, care ar trebui să ia măsuri.
Societatea de Transport Public Timișoara este în căutarea unor șoferi/conducători de bord (autobuze, troleibuze, tramvaie), cu experiență, pentru a se alătura echipei sale. Oferta include: • contract de muncă...
Competiția UVT Liberty Marathon va avea loc în 28 și 29 septembrie, la Timișoara. Organizatorii estimează participarea, la ediția din acest an, a peste 4.000 de alergători. Evenimentul organizat...
Noi locuri de muncă la Societatea de Transport Public Timișoara
Despre memorie și ură, în expoziția multimedia Triaj de la Timișoara
Mălăiescu: Dunca umblă cu falsuri, dar nu-și poate ascunde incompetența administrativă!
Tel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2023 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281