Afacerile și administrația NU merg mână-n mână…

Primarul din Răcășdia, viceprimarul din Fîrliug și un consilier local din Zăvoi au fost găsiți incompatibili de ANI. Edilul-șef al comunei cărășene și viceprimarul au dat dovadă de spirit antreprenorial, taxat însă de Agenția Națională de Integritate.

Primarul Mirco Lechici (foto) din comuna Răcășdia este unul dintre cei 20 de aleși locali incluși de ANI pe lista celor incompatibili. Edilul-șef desfășoară de 6 ani, simultan cu funcția de primar, și calitatea de comerciant persoană fizică, titular al Lechici Ilie-Mirco Întreprindere Individuală.

publicitate online in ziar Express de Banat

Viceprimarul comunei Fîrliug, Cornel Ioan Negariu, a fost și el declarat incompatibil pentru că, în perioada exercitării mandatului de viceprimar (2012-2016), a deținut și exercitat simultan și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Negariu Cornel Ioan Persoană Fizică Autorizată.

Atât primarul din Răcășdia, cât și viceprimarul din Fîrliug au încălcat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) și ale art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003. Potrivit legii, funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi; calitatea de comerciant persoană fizică autorizată”. „Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție”.

gif card de energie dacus 1000x100

În ceea ce-l privește pe Alexe Muntean, consilier local în Zăvoi, acesta a luat parte la deliberarea și adoptarea unei Hotărâri a Consiliului Local, deși avea un interes personal patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local. Acesta a încălcat astfel dispozițiile art. 77 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001: „(1) Consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii; (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), consilierii locali şi consilierii judeţeni sunt obligaţi să anunţe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă”. Totodată, „(1) Nu poate lua parte la deliberarea şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local”.

Alexe Muntean este singurul dintre cei 20 de aleși locali de pe lista ANI care nu a depus până acum, la dosarul de evaluare, un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

Sursă foto: Caon

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/