„Vila Renk a fost cumpărată cu un milion şi jumătate de euro”

În timp ce sute de ucemerişti îşi pierd locurile de muncă, fostul manager al uzinei, Adrian Chebuţiu, iese în public şi vorbeşte despre modul în care firmele controlate de el au ajuns să deţină toate obiectivele importante pe care UCMR le-a construit în timp.

Vila Renk, „Vila Nemţilor” cum o mai cunosc reşiţenii, este un alt imobil de mare valoare care a ajuns în proprietatea familiei Chebuţiu, după debarcaderul şi Casa de Odihnă Văliug, prin metode originale. Despre ambele, Chebuţiu a spus că ar fi fost vândute de UCMR cu mai mulţi bani decât ar fi făcut. „Vila Renk a fost cumpărată de Hydro Engineering şi este proprietatea Hydro Engineering. A plătit un milion şi jumătate de euro pe ea, la fel, într-o fază avansată de neîntreţinere, să-i spun aşa. S-au investit acolo nişte bani, s-au modernizat nişte spaţii de cazare şi e locul în care locuiesc şi eu acum şi locuiesc toţi directorii din grup care nu sunt reşiţeni”, a explicat Adrian Chebuţiu la o emisiune televizată.
Preda i-a vândut lui Preda!
Express de Banat a mai scris despre situaţia patrimonială de la UCM Reşiţa făcută de specialiştii în insolvenţă. „Multe dintre vânzările de active importante ale societăţii (ex: Vila Renk) au fost semnate atât din partea vânzătorului, cât şi din partea cumpărătorului de Adrian Preda, împuternicit de Adrian Chebuţiu sau de către Adrian Chebuţiu şi alte persoane afiliate acestuia (ex: Lăcrimioara Chebuţiu, în prezent administrator al Hydro Engineering SA) la preţuri de cele mai multe ori sub valoarea de piaţă şi uneori chiar sub valoarea contabilă, acestea profitând unor societăţi în care cei doi aveau sau au în prezent interese personale directe sau indirecte. Ca procedură generală de lucru, plata preţului se făcea prin metode originale, respectiv prin compensarea datoriilor UCMR înregistrate către societăţi din grup, datorii create artificial şi supradimensionate ca valoare, în condiţiile în care serviciile prestate de respectivele societăţi afiliate au fost nesemnificative sau nu pot fi dovedite prin acte întocmite sau plusuri de valoare înregistrate de societate”, se arată în buletinul procedurilor de insolvenţă, raport contestat de Chebuţiu şi Preda, deoarece s-ar fi realizat pe baza unor date incomplete şi chiar false.

Plată prin compensare

Vila şi terenul de aproape un hectar au ajuns la SC Hydro Engineering SA, firmă administrată de Lăcrimioara Chebuţiu. Plata trebuia să se facă prin compensare şi plată directă până cel mai târziu în 15 aprilie 2010. În februarie 2010, pentru Vila Renk cu dotările şi terenurile aferente a fost emisă o factură în valoare de 1.470.000 de euro. De aici, 4.812.052 lei contravaloarea vilei, 796.304 lei pentru teren şi 279.201 lei pentru dotări. „Contractul a fost încheiat în data de 11.05.2010. Plata s-a făcut prin compensări în 23.04.2010. Astfel, în aceeaşi zi, SC Hydro Engineering SA emite 20 de facturi către UCMR, dintre care două cu acelaşi număr 815 şi sume diferite”, se arată în analiza situaţiei patrimoniale a uzinei reşiţene.

Vânzări sub preţul de piaţă

Şi asta nu e tot. Printr-un alt contract, 21/21.12.2007, a fost cedat către aceeaşi Hydro Engineering o proprietate imobiliară ce cuprinde un teren de 14.000 metri pătraţi şi mai multe clădiri. Tranzacţia s-a făcut pentru numai 9.380 mii lei, valoarea rămasă de amortizat fiind de 4.234.125 lei. „Apreciem că valoarea de vânzare a fost sub piaţă. Conform contractului de vânzare-cumpărare, plata s-a făcut prin compensarea datoriilor pe care UCMR le avea la Hydro Engeneering în valoare de 5.150 mii lei, iar diferenţa prin credit bancar”, mai arată documentul amintit.

Comments

  1. Darcle …ai ramas repetent la Limba si Literatura Romana ?

  2. darcle says:

    Nu stiu italiana sa-ti scriu sa ma intelegi. Unii e mai prosti alti e mai destepti, unii e cu bani, altii e saraci. Cum vrea al de sus.

  3. darcle says:

    Nu stiu italiana sa-ti scriu sa ma intelegi. Unii e mai prosti alti e mai destepti, unii e cu bani, altii e saraci. Cum vrea al de sus.

  4. darcle says:

    Bai Dani stiam ca esti un paduche, dar nu ma gandeam ca imi stergi comentariul. De ce nu ai lasat sa vada lumea ce am scris de dimineata. Presa de tot rasul daca lasa doar parodiile lui Stanciu si nu accepta comentariile oamenilor. Rusinica! Nu iti place intrebarea, bine o sa o repet pana iti albeste parul in cap,
    Daca Expres de Banat a mai scris de situatia asta de ce ne futi crierii cu aceleasi lucruri?

  5. Petru Fuchs says:

    Eu am cerut stergerea injuraturilor, obscenitatilor si a vulgaritatilor care nu-si au rostul in comentariile dintrun ziar online ce este citit nu numai in tara dar si in lume! Resita este si a fost un oras civilizat, cu oameni cu educatie si doresc ca renumele sa-i ramana si-n viitor la fel!

  6. Petru Fuchs says:

    Un sfat pentru Bogdan si resitenii din strainatate, iertati-l, ca este un fricos ce se ascunde sub un pseudonim fiind nascut dupa…1989 Darclee se invarte in mormantul ei…Apropo, cum e vremea la Lodi?

  7. darcle says:

    Si Dani s-a executat imediat. Din cate imi amintesc ziar inseamna alceva, asta online cu articole repetate la infinit din lipsa de subiecte, obsesiv de care Oana si Dani, nu cred ca poate intra in categoria ziarelor (acelasi subiect scris cand de unul cand de altul, nu se schimba decat numele jurnalistului). Petru Fuchs nu face referiri la persoanele pe care nu le cunosti, nici tu si nici italienii tai. Lasa pe cei care sufera in Resita sa-si spuna oful nu fi tu lupul moralist. Daca eu sunt prea mic tu esti atat de batran si lipsit de caracter. Am auzit ca nu ai avut curaj sa scrii impotriva oranduirii comuniste ci le aduceai omagii lor si conducatorilor iubiti, acum crezi ca poti trece in cealalta extrema si sa critici doar pentru ca nu te mai poate baga nimeni la puscarie? Ai curaj acum sa critici o persoana care nu are aceiasi putere ca si tine, ca doar tu si Dani sunteti a treia putere in stat. Moralistule de ce te deranjeaza ca lumea injura. Problema ta ar trebuii sa fie cauza care duce la acest efect si sa iei masuri de remediere, oamenii sa fie apropiati jurnalistilor, care sunt obiectivi. In ceea ce priveste obiectivitatea, ia intreaba-l pe Stanciu de ce face presiuni prin Resita sa scrie toti impotriva unicului subiectului de discutii pentru Expres de Banat.
    Rugaminte nu va mai legati de oamenii strazii si lasa sa se auda si in strainatate ca este cineva si impotriva lui Stanciu, omul care i-a pupat mana celui pe care il blameaza. Daca nu a inteles inca asta este cauza care supara cititorii. L-am injurat pentru ca l-am vazut cu ochii mei cum se gudura pe langa Chebutiu, cum a stat la masa lui si cred ca nu este persoana in masura sa arunce cu piatra pentru ca ar fi lipsit de pacat. L-am vazut pe acest Dani cum se deplasa pe teren pe la Caransebes, la Otelul, la Bozovici si venea cu sarsanaua plina sa nu scrie de rau despre primarii corupti. Crezi tu ca este in masura acum sa improaste cu noroi. Vezi din aceasta cauza il injur.

  8. Petru Fuchs says:

    Vezi ca daca ai putina minte poti sa-ti expui opiniile si fara injuraturi si chiar corect romaneste. Ma bucur ca acum la batranete am facut si eu un lucru bun pentru Resita noastra aducandu-te in lumea civilizata. Si acum regret ca inainte de 1989 nu am scris lucruri critice la adresa lui Beldeanu, Dudu Georgescu, Cristian Chivu, Dorinel Munteanu, Fane Iovan si ceilalti comunisti rossoneri….

  9. darcle says:

    Domnule FUCHS am mai multa minte decat iti inchipui, sau de cat insinuezi. Nu am o problema cu oamenii, in special cu cei care se incadreaza in aceasta categorie socio-umana. Daca nu ai sesizat inca am incercat sa ma integrez in lumea necivilizata ca urmare a tuturor articolelor plagiate de OANA de la DANI si invers. Sunt mai mult decat satul sa citesc aceeasi fraza cand la un jurnalist cand la altul. De asemenea, nu pot inghiti ingerintele jurnalistului corupt in treburile justitiei. Ma refer la STANCIU crescut si scolit la 24 ORE, spagar notoriu, care a primit miel de PASTE, vin alb de la Caransebes, rachie de la Bozovici, persoana care a scris de bine despre cei care au dat si de rau despre aceiasi cand nu au mai sponsorizat ziarul. Faptul ca a adoptat aceasta atitudine de lucru a dus la falimentul lor (strategii in cine trebuie dat in presa si in cine nu se stabileau la gratarele din aer liber tinute pe terenul lui Filipescu la fostul Strand al UCMR-ului. Apropos nu am vazut nici un articol Dani Stanciu in care sa ne informeze daca Filipescu a luat strandul sub pretul pietii, sau daca Obadau l-a vandut cu evaluarea facuta de persoane competente, cu acordul consiliului de administratie etc.). Dar el saracul nu stie ca in BANAT nu se prea accepta barfele, oamenii sunt prieteni si se respecta unii pe altii. Daca tu esti Dalmatian, oamenilor din Resita nu prea le place sa curete petele, fie ele si de cerneala (de unde sa stie saracul Dani cum se lucra la Flamura, sau Timpul, ca nu a fost in stare sa invete de la inaintasi care se patau cu cerneala multa pana editau un ziar). Fie ca va place sau nu voi fi acest personaj vulgar, obedient si incult pana cand STANCIU in marinimia lui va da dovada de obiectivitate, impartialitate si ne va informa in mod corect si nu se va rezuma la a copia fraze din materialul unui avocat si in mod intentionat va elimina frazele din materialul altui avocat doar pentru ca este de la partea adversa. Sa ne lase pe noi sa apreciem ce este corect. In caz contrar cat timp contiuna sa scrie in maniera actuala eu imi rezerv dreptul sa il injur ca la usa cortului.

  10. Petru Fuchs says:

    Incepe sa-mi placa tonul civilizat in care iti expui opiniile. Nimeni nu ar fi contestat acest limbaj pe care, democratic, il poti folosi oricand fara nicio consecinta. Dar cuvinte, ca cele folosite la inceput, sfideaza bunul simt si nu le-am gasit niciodata in nicio postare dealungul anilor in Caras-Severin. Referitor la ziarul 24 de ore sunt perfect de acord cu Dumneata! As dori sa ma contactez pe adresa de mail petru_fuchs@yahoo.com

  11. Vremea este frumoasa…avem un Soare de rupe 🙂 …Darcle…nu-i vorba de italiana, engleza sau stiu eu ce alta limba, ca toti gresim odata si nu numai o data ! Este vorba de ce limbaj ai folosit sa te exprimi ! Si in plus…ascunderea identitatii dupa un nickname ? Nu iti fa griji ca inteleg si-n romana …am mai uitat ceva cuvinte din moment ce scoala am facut-o in Italia, dar nu am uitat nume si limba pentru ca sunt, vezi Doamne, in Italia ! Am 23 de ani…si sunt de 10 aici ! Apropo…vorbesc 3 limbi…alege…(foloseste Google Traduttore daca iti este frica ca creierul meu nu te poate intelege)