Abuz în serviciu cu prejudiciu de miliarde

Procurorii din Caransebeş au început urmărirea penală faţă de primarul şi fostul viceprimar al comunei Luncaviţa şi e doar o chestiune de zile până când dosarul va ajunge pe rolul instanţei.

Ion Velescu şi Isae Babeu sunt acuzaţi că, în perioada 2006-2008, ar fi încheiat mai multe contracte fictive cu o firmă din Caransebeş, pentru realizarea unor lucrări în comună şi satele aparţinătoare, lucrări care, de fapt, ar fi fost făcute de oamenii din Luncaviţa. Căminul cultural, dispensarul medical şi grădiniţa de la Verendin, dar şi Şcoala cu cls. I-VIII şi cabinetul medical de la Luncaviţa ar fi obiectivele pentru care s-ar fi încheiat contracte fictive. Prejudiciul la care au făcut referire procurorii într-o primă fază depăşea cu puţin un miliard de lei vechi, dar lucrurile s-au agravat între timp pentru Velescu şi Babeu. “Toate prestaţiile au fost efectuate de către cetăţenii din localităţile respective, în mod voluntar sau pentru sume modice, care au fost achitate de administratorul societăţii respective, iar materialele au fost achitate de Primăria Luncaviţa”, precizează procurorul Iuliana Cherşa.

Prejudiciu mult mai mare
“Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş ne-a adus la cunoştinţă faptul că a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina primarului, din abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă agravantă, reţinându-se că prejudiciul ar fi mai mare de două miliarde de lei vechi. Nu ştiu de unde acest prejudiciu atâta vreme cât expertiza a statuat şi a stabilit foarte clar că prejudiciul este în jur de un miliard de lei. Cu siguranţă, vom cere în instanţă, în momentul în care vom ajunge în instanţă, pentru că este clar că acest dosar va ajunge pe masa judecătorilor caransebeşeni, efectuarea unei noi expertize în acest dosar”, a declarat Cosmin Bolosin, avocatul primarului Velescu.

 “E un dosar de pe vremea campaniei trecute. Mi-au făcut reclamaţii contracandidaţii mei. S-a făcut şi experzită tehnică şi contabilă, care spun că eu am făcut cu mult mai puţini bani decât trebuia în realitate. Părerea mea este că e ceva politic la mijloc. Eu am făcut cam totul la jumătate de preţ, am făcut cu bani mai puţini, nu cu mai mulţi”, Ion Velescun primar Luncaviţa