A venit iarna! Spre Semenic, un tronson de drum e impracticabil

Oficialii Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat al județului Caraș-Severin sunt în gardă încă de azi noapte și încearcă să facă față poleiului care a cuprins o mare parte din tronsonul Văliug-Slatina Timiș.

Fenomenele meteorologice de azi noapte au generat blocaje la altitudine, din cauza ploii și apoi a înghețului. Utilajele firmei care asigură deszăpezirea pentru DADPP sunt la fața locului, însă momentan mașina nu poate să intervină. Oficialii Direcției explică faptul că iau în calcul chiar închiderea tronsonului de drum, până la remedierea situației.

„Au fost precipitații și s-a format un strat de polei. Sperăm în cel mai scurt timp să reușim să intervenim, dar în momentul de față este foarte greu de ajuns în zonă pentru că nu se poate sta nici în picioare. Sperăm ca în cel mai scurt timp să intervenim și să se poată circula la acest sfârșit de săptămână. S-a format pojghiță de polei!, a spus Marius Andrițoi, directorul DADPP Caraș-Severin.

Discuții pe tema situațiilor de urgență

Acesta a explicat că pentru zona montantă Semenic licitațiile se vor organiza pe data de 4 și 30 septembrie, însă momentan există o firmă care asigură deszăpezirea. Probleme nu sunt în ce privește stocul de antiderapant. Asigurările au fost date chiar de prefectul județului în cadrul Comandamentului Județean pentru Situații de Urgență, care s-a reunit astăzi la sediul Palatului Administrativ.

„Nu sunt probleme. La nivelul celor două secții de Drumuri Naționale, Caransebeș și Orșova, este asigurat stocul de sare și de nisip. Dorința mea a fost legată de faptul că la Orșova cantitatea de antiderapant a fost mai mică decât la secția Caransebeș, însă se continuă aprovizionarea. Stocul de nisip este suficient și pentru perioada următoare, dar este mai mic. Licitațiile pentru drumurile naționale au fost făcute, utilajele sunt deja în bazele celor 2 secții. La nivelul drumurilor județene, licitațiile vor avea loc în 4 și 30 decembrie, însă nici la nivelul acestora nu vor fi problem, pentru că există contracte pentru această perioadă, a declarat Silviu Hurduzeu, prefectului județului Caraș-Severin.

În cadrul aceluiași comandament, s-au aprobat pagubele produse de cutremur, care a afectat o anexă din Teregova, dar și pagubele produse de inundațiile din 23 și 24 octombrie. De asemenea, a fost discutat și planul de acțiuni pentru sezonul rece 2014-2015.