16 medici au cerut locuințe ANL. Primăria Reșița și DSP spun că lista rămâne deschisă

Primăria Reșița și Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin încearcă se reducă exodul de medici din județ, fapt pentru care, profitând de cadrul legal adoptat recent, a decis să realizeze locuințe ANL pentru medicii din oraș.

Deși locuințele ANL sunt limitate la tinerii până în 35 de ani, în cazul medicilor, asistentelor sau biologilor această limită dispare, ei beneficiind de locuințe ca locuințe profesionale. Potrivit celor două instituții, până la această oră 16 cadre au cerut deja o asemenea locuință.

„Potrivit legislaţiei în vigoare, aceleaşi condiţii se extind şi aplică inclusiv la asistentele/asistenţii medicali sau biologii din acest sistem. DSP Caraş-Severin, în parteneriat cu Primăria Reşiţa, care va obţine finanţare pentru construcţia unor locuinţe ANL în municipiu, derulează în continuare acest proiect de atragere şi menţinere a specialiştilor din sănătate în această zonă. Astfel, medicii specialişti tineri, medicii rezidenţi, asistenţii medicali, farmaciştii sau biologii pot depune în continuare la DSP Caraş-Severin cereri pentru a fi luaţi în evidenţă în vederea obţinerii unei locuinţe ANL”, transmite Dănilă Miloș, directorul DSP Caraș-Severin.