Zvonistica e infirmată de ştiinţă! Apa din ştrandul de la Oraviţa nu e radioactivă

Ipotezele vehiculate vara aceasta asupra motivelor închiderii ştrandului termal de lângă Oraviţa au făcut mai mult rău decât bine cărăşenilor care şi-au dorit un asemenea loc de agrement şi tratament. Ideea de radioactivitate a apei, peste limitele admise, a determinat reacţii din partea proprietarilor şi verificări din partea autorităţilor publice judeţene.

Direcţia judeţeană de Sănătate Publică din Caraş-Severin a răspuns astăzi unei adrese a Prefecturii prin care erau solicitate date despre radioactivitatea apelor celor două foraje ale ştrandului din Oraviţa. Situaţia s-a lămurit şi motivul de îngrijorare, risipit.

Oamenii noştri s-au deplasat în teren şi au constatat faptic că acest bazin era închis pentru amenajări. […] S-a luat legătura cu cei care administrează acest bazin, s-au recoltat probe de ape, s-au trimis analize în ceea ce priveşte radioactivitatea şi în ceea ce priveşte caracteristicile fizico-chimice şi bacteriologice. Din punct de vedere radiologic – şi am anexat buletinele de analiză şi cele vechi, şi cele noi – întotdeauna s-au încadrat în gradul de potabilitate. Deci nu sunt probleme că apa de la Oraviţa, la sursa care intră în bazin, ar fi radioactivă, a explicat şeful DSP Caraş-Severin, medicul Dragoş Luca. Acesta a mai precizat că, din punct de vedere fizico-chimic şi bacteriologic, „la un moment dat, la o probă care a fost adusă au ieşit câteva culturi peste, dar a fost repetată. Am recomandat igienizarea şi apoi probele au ieşit bine”.

Despre motivele închiderii şi zvonuri, administratorii ştrandului orăviţean au scris şi pe pagina lor de facebook (www.facebook.com/TermalOravita). „Adevăratele motive pentru închiderea temporară a ştrandului sunt de natură tehnică. Hidroizolaţia nu a fost făcută bine, iar cu ploile abundente din ultima vreme apa a pătruns din exterior, deteriorând bazinele. Lucrările de reparaţii vor fi terminate cât mai curând şi vom putea redeschide ştrandul. Din păcate, sunt unele persoane invidioase, care nu au altă treabă de făcut decât să arunce pe piaţă tot felul de zvonuri mincinoase. Între timp se lucrează şi la bazinele acoperite, deoarece vremea din ultima perioadă este foarte capricioasă şi este necesară deschiderea bazinelor din interior”, se arată pe pagina de socializare.

Zonele de îmbăiere sunt vara monitorizate de Ministerul Sănătăţii prin acţiuni anuale. Controalele sunt efectuate pe parcursul lunii iulie. Pentru că nu există prevederi legislative pentru apele balneare (termale), din punct de vedere igienico-sanitar, nici nu pot fi aplicate sancţiuni contravenţionale celor care administrează astfel de ştranduri.

Baza de agrement „RING” de la Oraviţa aparţine SRL-ului Eurotrans Ursu, firmă a familiei actualului primar al Oraviţei, Dumitru Ursu. Ea dispune de două bazine care utilizează apa minerală termală din foraje de adâncime.

Foto: https://www.facebook.com/TermalOravita

Comments

  1. VoceaStraziiOravita says:

    “Baza de agrement „RING” de la Oraviţa aparţine SRL-ului Eurotrans Ursu, firmă a familiei actualului primar al Oraviţei, Dumitru Ursu. Ea dispune de două bazine care utilizează apa minerală termală din foraje de adâncime.”

    Ati specificat ca ati luat probe direct de la sursa care alimenteaza bazinele.
    Cum se face ca SRL-URSU nu are nici o lucrare de foraj la mare adancime.
    Pote vreti sa spuneti,ca ati luat probe de la sursa de apa provenita de pe terenul achizitionat de Primarie,din bani publici,nicidecum din forarea proprie.
    Era mai usor sa cumpere Primaria cu 220.000 Euro terenul de unde provine apa,decat primarul sa investeasca in forare si pompare.
    Daca Primaria a investit in teren,de ce nu a deschis un strand la fel cu a facut Primaria Deta.De ce a schimbat locatia de construire a strandului de pe primul teren care il detine in apropierea orasului,in imediata apropiere a conductei dupa ce a cumparat Primaria terenul sursei de apa.
    Planurile de construire erau pentru primul teren.
    Simplu-doar pentru lucrarile de forare si pompare-filtrare la mare adancime ar fi trebuit sa investeasca pe putin 70-100.000 Euro.
    Nu este cumva o investitie transparenta a Primariei?
    Domnul Primar daca doreste strand sa isi foreze,apa provine de pe terenul Primariei.
    Sa faca un strand pentru populatie si incasarile sa mearga la Primarie,nu sa isi umple el buzunarele.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/