Zonă de campare, port turistic și puncte de observare de la mare înălțime pe Ostrov. Primele documente au fost depuse la ADR Vest

casinoherculane by sungarden

Discuțiile tăioase dintre reprezentanții administrației publice locale din Moldova Nouă și cei ai Parcului Natural Porțile de Fier, izbucnite pe marginea scoaterii din zona de protecție durabilă a unui număr de 55 de hectare pentru construirea unui sat de vacanță ecologic, se pare că au luat sfârșit. În urma unui studiu comandat recent vizavi de oportunitățile și frumusețile Ostrovului s-a constatat că locul dispune de bogății nemaiîntâlnite în alte părți, însă acest lucru nu va împiedica dezvoltarea pe segmentul turistic.

„Am ajuns într-un un moment istoric în care am putut bate palma cu Parcul Natural Porțile de Fier în ceea ce privește dezvoltarea Ostrovului. Evident, fiecare dintre noi a făcut câte un compromis, dar apreciez atitudinea domnului Jiplea, directorul Parcului, deoarece am putut purta niște discuții corecte. Cu susținerea Parcului Natural am depus o primă fișă de proiect pe turism către ADR Vest pentru dezvoltare în zona Ostrovului. Este doar o fișă de proiect care sperăm să primească finanțare, fie acum, pe termen scurt, fie în viitorul apropiat. Sperăm ca documentele să fie luate în calcul de cei care gestionează fondurile europene.”, a explicat primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma.

Referitor la ce ar urma să apară în zona insulei cailor sălbatici, gata să-i atragă pe turiști, edilul-șef din orașul de la malul Dunării a detaliat:

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

„Vorbim aici despre modernizarea clădirii existente, dezvoltarea altor clădiri și zonă de campare în primă fază pentru cei care vor să își petreacă o noapte, două în Ostrov. Totodată intră în discuție aici și o zonă de andocare a bărcilor, un mic port turistic, plus patru puncte de observare ridicate la o înălțime relativ mare, asta ca să se poată vedea întreaga zonă, precum și alte dotări ce țin de logistică”.

CITEŞTE ŞI: Tezaurul de o valoare inestimabilă al Banatului, pe cale să fie pus la dispoziția turiștilor de pretutindeni

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/