Zona centrală și cartierul Cazărmii din municipiul Caransebeș, cele mai căutate pentru cumpărarea unei locuințe

1000x100 Cuib de vise 1000x100

2018 a fost un an relativ stabil în privinţa preţurilor pe piaţa imobiliară, cu mici tendințe de creștere, în funcție de zonă și segmentul de piață. Din analiza unei agenții imobiliare din Caransebeș aflăm ce caută actualul cumpărător de imobile și felul în care s-a modificat piața în imobiliare în anul ce tocmai se încheie.


„Analiza de piață se bazează pe răspunsurile date de cumpărători care au apelat la serviciile oferite de agenția noastră și cărora le-am solicitat acceptul și sprijinul în completarea unor formulare tipizate cu întrebări pe care le-am socotit importante și pertinente pentru scopul amintit mai sus. Au fost prelucrate 124 chestionare cu titlul Studiu de piață, din care am grupat informațiile obținute pe categorii specifice. Profilul cumpărătorului actual se prezintă astfel: 51% sunt tineri până în 35 ani și 49% peste vârsta de 35 ani; 48% muncesc în sector privat, 46% angajați la stat și 6% muncesc în agricultura; Pentru 54% dintre respondenți familia se compune din 3 persoane, pentru alți 31% din 2 persoane, pentru 7% din 4 persoane, iar pentru 8% – o persoană. Bugetul lunar al familiei este în creștere pentru toate categoriile. Cât privește achiziția unei locuințe, marea majoritate, de 42%, optează pentru un apartament cu 2 camere, 30% – apartament cu 3-4 camere, 23% – o căsuță. Pentru 56% din participanții la sondaj situația în care imobilul se vinde mobilat este un avantaj”, ne-a declarat agentul imobiliar Bianca Ștark.

STPT job 1000x200

Agentul imobiliar din Caransebeș a mai menționat că 32% dintre cei chestionați își doresc un apartament în zona centrala sau în cartierul Cazărmii, 16% pe Splai Sebeș, 35% în cartierul Pipirig, 16% în zona Țarinei sau Nord, 1% în zona Gării sau Balta Sărată. Printre primele criterii care influențează decizia de cumpărare sunt: prețul, zona, modul de împărțire, suprafața, izolarea termică și numărul de camere.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/