Zoltan Nemeth, la finalul mandatului de prefect al județului Timiș: „Au fost șase luni pline, grele, dar interesante”

zoltan nemeth

Zoltan Nemeth a fost demis din funcția de prefect al județului Timiș de premierul Cîțu. La final de mandat, Nemeth susține că a avut parte de șase luni grele, dar interesante și a atras atenția asupra faptului că angajații din instituție au salarii mici.

Zoltan Nemeth, de meserie avocat, a fost numit în funcția de prefect al județului Timiș din partea USRPLUS la începutul lunii martie a acestui an. La final de mandat, după ce a fost demis din funcție de premierul Cîțu ca urmare a crizei politice din coaliția de guvernare, Nemeth a organizat o conferință de presă, în care a prezentat un raport de activitate. Astfel, fostul prefect de Timiș spune că a avut parte de o perioadă grea, dar interesantă.

Am ajuns în această funcție într-o prefectură cu multe restanțe. Au fost șase luni pline, grele, dar interesante. Ca și detaliu, am constatat că am fost cel mai tânăr prefect al județului Timiș, cel puțin din 1990 până în prezent. În cele șase luni de mandat am avut de gestionat, cu excepția inundațiilor, cam toate situațiile de care se poate lovi un prefect într-un mandat. Având în vedere că prefectul este reprezentantul guvernului în teritoriu, exercitarea acestei poziții de către mine clar a depins de soarta coaliției de guvernare compusă din PNL, USRPLUS și UDMR”, a declarat Zoltan Nemeth.

Fostul prefect de Timiș a atras atenția că principala problemă a angajaților din instituție este cea a salariilor mici, despre care a vorbit și la nivel național.

Întrebat dacă ar reveni în această funcție, în cazul în care coaliția USPLUS, PNL și UDMR se va reîntregi, Zoltan Nemeth a precizat că asta nu depinde de el.

Depinde de soarta coaliției de guvernare și dacă USRPLUS va face parte din viitorul guvern sau nu. Fiind membru USRPLUS, poziția fiind de demnitate publică, de reprezentant al guvernului în teritoriu, dacă USRPLUS nu este la guvernare, cred că nu putem discuta despre o astfel de posibilitate. Mă voi gândi la acest aspect în momentul oportun. În momentul de față, sincer, îmi voi lua o perioadă de concediu, deși mă așteaptă mediul privat înapoi în avocatură, cel puțin o lună. Aveam planificat dinainte de a exista această discuție și chiar vorbeam că în momentul în care termin acest mandat, fie că este acum sau peste un an, aveam în plan să-mi iau această lună liberă. Pentru că am venit direct în această funcție după un an extrem de aglomerat din profesia de avocat pe care am avut-o”, a precizat Zoltan Nemeth.

Începând de joi, Ovidiu Drăgănescu, din partea PNL, este subprefect al județului Timiș cu atribuții de prefect.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/