Ziua Timișoarei, bifată printr-o ședință festivă la care publicul nu a avut acces. Ce s-a întâmplat

Primăria Timișoara

Gafă a autorităților locale. Consilierii locali au aflat duminică-seară, după ora 21.00, că astăzi sunt convocați la ședința festivă prilejuită de Ziua Timișoarei. Mai mult, deși întrunirea ar fi trebuit să fie transmisă online, acest lucru nu s-a mai întâmplat din cauza unor probleme tehnice.

Vineri după-amiaza, Primăria Timișoara a transmis public mesajul potrivit căruia „de Ziua Timișoarei a fost convocat Consiliul Local al Municipiului Timișoara în ședință extraordinară, în data de 03.08.2020, ora 12, prin platforma online de videoconferință. Singurul punct de pe ordinea de zi este ședința festivă.”

Duminică-seară, consilierii locali au aflat că planurile s-au schimbat. „Aseară după ora 21.00 am primit invitația la ședința festivă, prin WhatsApp, pentru azi. La mulți ani, Timișoara! De fapt în fiecare zi ar trebui să fie…”, a scris pe Facebook consilierul local independent Adrian Orza.

Fostul viceprimar al Timișoarei în vremea administrației Ciuhandu a povestit că Ziua Timișoarei s-a sărbătorit în stradă încă din 2001. „Timișoara e despre oameni, nu despre oficialități. (…) Ba chiar și ședința festivă de consiliu a avut loc în stradă. În piața Unirii. Ca omagiu și ca mesaj că ședințele sunt transparente pentru public”, a mai scris Orza.

Contactat telefonic, viceprimarul Dan Diaconu a precizat că era inoportun ca ședința festivă să aibă loc pe platforma ZOOM, o platformă folosită în contextul actual, potrivită, în opinia sa, pentru ședințele de consiliu local în care aleșii sunt chemați să voteze proiecte de hotărâre. „Sunt câteva elemente de protocol pentru ședințele festive, elemente care țin de intonarea imnului, elemente de discurs care nu se pot ține pe ZOOM”, a spus Dan Diaconu, fără a explica și ora la care consilierilor le-au fost transmise convocările.

3 august 2020, 101 ani de la instalarea administrației românești în Banat

Astăzi se împlinesc 101 ani de la instalarea administrației românești în Banat. În dimineața zilei de 3 august, ostași ai armatei regale române, conduși de colonelul Virgil Economu, au intrat în Timișoara, într-o atmosferă festivă. Consilierii locali au hotărât ca această zi să fie proclamată Ziua Timișoarei în anul 1999.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În această dimineață, autoritățile locale și județene au participat la un ceremonial militar-religios care a avut loc în piața Unirii.

„Ceea ce conferă Timişoarei individualitate şi acel caracter unic este modul fericit în care diversele culturi s-au completat şi s-au împlinit reciproc. Toleranţa şi deschiderea timişorenilor sunt, fără îndoială, determinate tocmai de acest tablou multicultural şi multiconfesional în care niciun detaliu nu strică armonia întregului. Nu pot să nu remarc semnificaţia cu totul specială pe care ziua de 3 august o are pentru Instituţia Prefectului. Atunci, în 1919, dr. Aurel Cosma, prefectul în funcţie, a fost confirmat în mod oficial şi a adresat salutul său generalului Economu, cel care conducea unităţile Armatei Române care au intrat în Timişoara. Pentru prima dată în istorie, regiunea avea un român, ca cel mai înalt reprezentant al administraţiei centrale. (…)”, a spus, în cadrul ceremoniei, prefectul Liliana Oneț.

Sărbătorirea Timișoarei a debutat la finalul săptămânii trecute, prin mai multe evenimente organizate de Primărie.

Astăzi, de la ora 18.00, la Galeria Bastion, corp D, va avea loc vernisajul expoziției „Ziua Timișoarei” a Asociației Romul Ladea, iar de la ora 19.00, în piața Libertății va avea loc premierea concursului de artă fotografică „Timișoara Vibes”. La 19.15  este programat „Blues pentru Timișoara”: Jazz a la Jais, Bega Blues Band & Cristina Bălan, Sir Blues Vali Racilă, Rareș Totu’s Midnight Sun, iar de la ora 20.00, în piața Unirii vor avea loc premierea concursului de arte vizuale „Art United” și concerte de muzică clasică,  jazz și muzică ambientală.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/