Sub 1.000 de cazuri COVID-19 la nivel național! În Făget, „străzile sunt mai goale decât în starea de urgență”

untitled design set 970x90 px

România a depășit pragul de 54.000 de infectări cu noul coronavirus după ce, în ultimele 24 de ore, au mai fost adăugate în statistică 823 de persoane. Dintre acestea, 34 sunt din județul Timiș. În Caraș-Severin nu a mai fost confirmat niciun caz, iar totalul rămâne 290. Autoritățile din Timiș transmit, la rândul lor, date despre situația din județ. Astfel, vorbim în continuare despre opt focare COVID-19 active pentru că două au fost stinse.

Potrivit datelor, au fost finalizate alte 15 anchete epidemiologice, iar în desfășurare sunt 19. Numărul testelor procesate în județ s-a înjumătățit, iar o scădere semnificativă a fost înregistrată și la nivel național. De la ultima raportare au fost prelucrate doar 532 de probe în Timiș și puțin peste 8.000 în țară. Asta în contextul în care, la nivel național, se procesau peste 14.000 de teste în fiecare zi, iar în laboratoarele din Timiș peste 1.000.

Au fost stinse focarele de la Spitalul Premiere și de la Spitalul de Psihiatrie Gătaia, iar pe listă se mai află: Smithfield (219 cazuri), Gottlob (11 cazuri), Spitalul Municipal (4 cazuri), firma Zoppas (3 cazuri), centrul OncoHelp (12 cazuri) compania Honeywell (5 cazuri), un centru privat de îngrijire a minorilor unde au fost depistați pozitiv trei copii, dar și zona Făget, cu 60 de cazuri, dintre care două decese.

„Am intrat în carantină cu 52 de cazuri, în 26 iulie (chiar dacă au fost raportate în 27 iulie dimineața). În săptămâna de carantină au mai apărut șapte cazuri noi. Sunt din rândul contacților direcți ai persoanelor puse în izolare. La noi nu sunt zone foarte aglomerate, iar străzile sunt mai goale ca în starea de urgență. Sperăm să nu mai apară alte cazuri noi ca să se poată ridica măsura carantinării”, a declarat, pentru www.expressdebanat.ro, Marcel Avram, primarul din Făget.

publicitate ziar expresb 1000x100

Numărul celor internați în spitale rămâne ridicat. În unitățile sanitare din țară sunt 7.660 de pacienți, dintre care 419 la ATI. În secțiile COVID-19 din județul Timiș sunt 191 de bolnavi, dintre care 10 la ATI. De la începutul pandemiei, 145 de medici din județ au contactat SARS-Cov-2, iar 75 de timișeni, diagnosticați și cu COVID-19, au decedat.

Ieri au fost carantinate, în județul Timiș, aproape 400 de persoane și au intrat în izolare șase. De asemenea, au fost verificate peste 300 de societăți comerciale, iar oamenii legii au aplicat 11 de sancțiuni contravenționale.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/