Ziua Europeană a Sportului Școlar, sărbătorită la „Romul Ladea” din Oravița

scoala oravita
Stiri si publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Sub sloganul „Going Green in Sport”, Școala Gimnazială „Romul Ladea” din Oravița s-a alăturat Proiectului „European School Sport Day ” (Ziua Europeană a Sportului Școlar – nr.), cu intenția de a promova sportul și ecologia ca elemente educative.

Aproximativ 400 de elevi de la Școala Gimnazială „Romul Ladea” din Oravița au participat vineri, 30 septembrie, cu mult entuziasm la activitățile sportive organizate de instituția de învățământ cu ocazia Zilei Europene a Sportului Școlar. Au fost organizate, cu acest prilej, ștafete, meciuri de fotbal, handbal și baschet, la care au participat 9 clase de elevi din învățământul primar și 11 din cel gimnazial.

scoala oravita 2

Stiri Timisoara si Resita dacus 05 iulie 2024

Prin acțiunea noastră ne-am dorit să sporim vizibilitatea Educației Fizice și a sportului în școală și în comunitate, să dezvoltăm competențe civice și sociale și să încurajăm incluziunea socială în rândul elevilor. Copiii au fost minunați, s-au simțit extraordinar, au învățat ce înseamnă fairplay-ul și grija față de coechipieri.”, ne-a declarat directorul Școlii Gimnazială „Romul Ladea” din Oravița, Marțian Lepa.

untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/