Între Ciudanovița și Goruia se circulă ca pe autostradă!

drum ciudanovita goruia

Săptămâna aceasta s-a turnat primul strat de asfalt pe drumul care leagă Ciudanovița de localitatea Goruia. Este pentru prima dată când pe acest tronson se toarnă covor asfaltic.

Dacă până nu cu mult timp în urmă pentru a ajunge la Reșița locuitorii comunei Ciudanovița trebuiau să facă un ocol de aproximativ o oră și jumătate, acum în numai 25 de minute oamenii ajung în municipiul reședință de județ pentru a-și rezolva problemele. Acest lucru este posibil datorita faptului că pentru prima dată pe poteca șerpuită dintre dealurile ce traversează cele două localități s-a turnat, săptămâna aceasta, primul strat de covor asfaltic. O reușită a primarului comunei Ciudanovița, Dorian Constantin Nebun, care-și vede astfel visul împlini.

drum ciudanovita goruia 4

„De acum, Ciudanovița are acces facil către punctele de interes ale județului și nu numai! După o așteptare destul de îndelungată, care, de altfel, nu a depins de mine, am reușit sa turnăm primul strat de asfalt pe drumul comunal Ciudanovița – Goruia!”, ne-a declarat Nebunu.

Lucrarea nu este încă finalizată, dar ce a fost mai greu a trecut, mai spune Nebunu, care pentru a vedea cei 4,3 kilometri asfaltați a fost nevoit să rezilieze contractul cu vechiul constructor, pentru neseriozitate, și să contracteze serviciile unei alte firme, care a demarat investiția la începutul lunii februarie.

drum ciudanovita goruia 2

„Nu a fost o perioadă ușoară, nici pentru noi, nici pentru actualul constructor. Este unul dintre puținele drumuri făcute de noi, pentru că aici a fost o potecă pentru biciclete și căruțe. Mergeau oamenii pe jos, prin praf și noroi. Noi practic am reușit în câteva luni să facem dintr-o potecă, un drum modern, civilizat, care să ne permită să ajungem rapid și în condiții de siguranță în punctele de interes din județ. Sunt foarte mulțumit de constructor, este vorba despre cei de la MaxAgro, o firmă cu adevărat serioasă. Dacă ar fi toți constructorii din Caraș-Severin cum este acesta, ar merge treaba extraordinar de bine. Noi suntem pățiți cu acest drum, și știu exact despre ce vorbesc.”, a mai spus primarul din Ciudanovița.

Edilul apreciază că cel de-al doilea strat de asfalt se va turna, cel mai probabil, în primăvara anului viitor, până atunci mai fiind nevoie de câteva intervenții pe tronson: „Urmează să se facă rigolele betonate și după ce mai termină constructorul încă un zid de sprijin și de pus parapeții se va turna și ultimul strat de asfalt, probabil anul viitor, că nu cred că apucăm până la începerea sezonului rece.”

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Investiția se derulează prin Programul Național de Dezvoltare Locală și are o valoare de un milion de euro.

lucari ciudanovita goruia 620x400

Lucrări de început pe drumul comunal Ciudanovița – Goruia

lucrari dc 139 ciudanovita goruia

Lucrările au presupus și realizarea mai multor ziduri de sprijin.

Grupul de firme MaxAgro, clasat în topul celor mai buni de pe piața construcțiilor din zona de vest a țării, punctează cu cele mai moderne stații de betoane și cele mai noi mijloace de transport, puse la dispoziția celor interesați, care construiesc.

Una dintre stații este localizată în Bocșa, la mică distanță de Reșița, județul Caraș-Severin și cealaltă în Gătaia, județul Timiș, ambele având o capacitate de producție de 120 mc/h. MaxAgro deține și o flotă de 11 autobetoniere și 3 pompe noi, de ultimă generație.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/