Ziua Drapelului, sărbătorită la Timişoara cu măști și… diplome în semn de mulțumire

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Ziua Drapelului a fost sărbătorită astăzi la Timişoara, printr-un ceremonial conform cerinţelor stării de alertă: distanţare socială, purtarea măştii de protecţie, participanţi mult mai puţini decât în alţi ani când evenimentul a avut parte de mai mult fast.

Călin Dobra, preşedintele Consiliului Judeţan Timiş, Liliana Oneţ, prefectul judeţului şi Dan Diaconu, viceprimarul Timişoarei au susţinut discursuri referitoare la însemnătatea acestei zile. Prefectul a împărţit diplome persoanelor şi instituţiilor care s-au aflat în prima linie de luptă împotriva coronavirusului. Au primit diplome: ÎPS Ioan Selejan, mitroplolitul Banatului, Călin Dobra, preşedintele CJT, Nicolae Robu, primarul Timişoarei, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Banat, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş,  Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, Poliţia Locală Timişoara, dar şi alte persoane şi instituţii care şi-au adus aportul la combaterea răspândirii noului virus.

„Drapelul naţional este unul dintre cele mai importante simboluri ale statului român. În fiecare an în 26 iunie sărbătorim această zi a drapelului naţional. Din păcate, în acest an evenimentul s-a realizat respectând toate măsurile impuse de starea de alertă, respectând măsurile de protecţie. Sperăm ca anul viitor să putem sărbători Ziua Drapelului cu tot fastul acestei zile”, a precizat Liliana Oneţ, prefectul judeţului Timiş.

O importantă parte a ceremoniei a fost aducerea drapelului, sfinţirea lui de către mitropolitul Banatului şi de un sobor de preoţi, apoi sărutarea lui de către oficialităţi. „Cred că acest simbol naţional, fie că îl arborăm cu mândrie pe clădiri, că îl afişăm la diferite evenimente, cel mai important este să-l purtăm în suflet şi să îl transmitem ca un mesaj de solidaritate faţă de neamul românesc şi de români indiferent unde s-ar afla ei. Cred că ziua de 26 iunie reprezintă pentru noi un simbol de unitate, de independenţă şi de solidaritate românească.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Înmânarea de diplome a fost o surpriză plăcută din partea Instituţiei Prefectului Judeţului Timiş. Am primit şi eu în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean şi celelalte instituţii. De fapt, este un gest simbolic pentru obligaţia pe care o avem de a susţine lupta împotriva noului virus, de a fi implicaţi în orice se desfăşoară la nivelul judeţului Timiş. Vreau ca cetăţenii să înţeleagă faptul că CJ este aproape de ei şi vreau să transmitem un mesaj de siguranţă faţă de locuitorii judeţului nostru”, a declarat Călin Dobra, preşedintele CJT.

Din cauza noilor reglementări, evenimentul nu a avut parte de un public numeros, iar cei prezenţi au fost nevoiţi să poarte mască şi să respecte distanţarea.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/