Zilele OncoHelp, la a zecea ediție. Sute de specialiști, pregătiți să lupte împotriva cancerului pulmonar

zilele oncohelp 2023, la timisoara
untitled design set 970x90 px

Aproape 200 de specialiști în oncologie, pneumologie, imagistică, genetică medicală, anatomopatologie și chirurgie toracică participă la una dintre cele mai importante conferințe regionale din domeniul oncologic. Ajunse la cea de-a X-a ediție, Zilele OncoHelp au ca temă managementul multidisciplinar al patologiei oncologice cu referire la cancerul bronhopulmonar.

În România, în fiecare an sunt diagnosticate peste 12.000 de noi cazuri de cancer pulmonar. În lume, aproximativ două milioane de noi cazuri.

„Mai mult ca sigur numărul persoanelor care dezvoltă această boală oncologică este mai mare, pentru că foarte multe cazuri sunt diagnosticate într-un stadiu târziu. Cancerul de plămâni nu doare și de cele mai multe ori este descoperit atunci când opțiunile de tratament sunt limitate. Ceea ce încercam noi să facem în cadrul acestei conferințe este să îi punem la aceeași masă pe specialiștii OncoHelp, oncologi, imagiști, radioterapeuți, cu colegii noștri de la Spitalul Victor Babeș, pneumologi, radiologi, geneticieni. Încercăm împreună să găsim cele mai bune variante de colaborare, dar și să analizăm diverse cazuri și să abordăm ultimele noutăți în diagnosticul și tratamentul acestei afecțiuni.”, a declarat Șerban Negru, președintele Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp.

Printre temele ce vor fi dezbătute se numără rolul PET-CT-ului în stadializarea și evaluarea răspunsului terapeutic în cancerul bronhopulmonar, importanța bronhoscopiei și a EBUS-ului (ultrasonografia endobronșică), rolul radioterapiei și managementul metastazelor cerebrale în cancerul de plămân.

publicitate ziar expresb 1000x100

„Din păcate, atunci când vorbim de cancer bronhopulmonar, constatăm că există un grad scăzut de cunoaștere, atât a riscurilor, cât și a simptomelor. Cancerul bronhopulmonar intră în categoria silent-killer-ilor. Când se manifestă, este de obicei prea târziu. De aceea, vorbim de peste 12.000 de cazuri anual și de primul loc ca număr de cazuri și de decese în rândul bărbaților. În continuare nu avem programe de prevenție, nu avem programe de screening, în schimb avem un mare număr de fumători. Iar fumatul este principalul factor de risc în cancerul de plămân.”, a declarat Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Timișoara.

Zilele OncoHelp vor avea loc în perioada 17-19 noiembrie 2023, la Alba Iulia.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/