„Zilele culturii evreiești” la Sinagoga din Caransebeș, un eveniment cu participare internaţională

Cea mai importantă acțiune din istoria comunității evreiești din municipiul Caransebeș este pe cale să aducă în orașul de pe Sebeș și Timiș, la sfârșitul lunii mai, unele dintre cele mai importante personalități internaționale din cadrul Federației Comunității Evreiești.

Potrivit președintelui comunității evreieşti caransebeșene, dr. Florin Damian, ampla acțiune intitulată Zilele Culturii Evreiești a fost planificată după vizita delegației comunității evreiești din România la Caransebeș.

CITEŞTE ŞI: Sinagoga din Caransebeș are nevoie de 2,5 milioane de euro! Felix Borcean își pune speranța în comunitatea evreiască din România

„În luna septembrie a anului trecut, președintele Comunității Evreiești din România, dr. Aurel Vainer, s-a întâlnit cu domnul primar Felix Borcean și au ajuns la concluzia că municipiul Caransebeș va fi onorat să poată găzdui 3 zile de activități culturale, astfel că de pe acum s-au început pregătirile logistice pentru organizarea unui eveniment cultural comunitar evreiesc ce va aduce în municipiul Caransebeș numeroși lideri ai evreimii din România și nu numai. De asemenea, conducerea Federației Comunităților Evreiești din România în frunte cu președintele FCER, Dr. Aurel Vainer, și Prim Rabinul României, Rafael Shaffer, se vor afla în municipiul Caransebeș pentru acest eveniment ce va purta generic numele de «Zilele Culturii Evreiești». Totodată, Caransebeșul va gazdui numeroși membri ai comunității evreiești ce vor veni special pentru acest eveniment. Vor avea loc diverse manifestări culturale și concerte de muzică clasică”, ne-a declarat președinte Obștei Caransebeș, dr. Florin Damian.

Pentru această amplă manifestare, Primăria Caransebeș a demarat lucrări de reabilitare și amenajare a curții Sinagogii din municipiu.

Având în vedere importanța evenimentului ce va avea loc în perioada 25-27 mai, se anunță ample măsuri de securitate în municipiul Caransebeș, în special în perimetrul Sinagogii, precizează președinte Obștei Caransebeș, dr. Florin Damian.

CITEŞTE ŞI: Liderul comunității evreiești din Caransebeș cedează locul în favoarea studenției

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/