Zi de mare sărbătoare pentru Centrul de Tineret „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Moniom

28 mai 2018 – zi istorică pentru Centrul de Tineret „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Moniom. După mai bine de 4 ani de sacrificiu și muncă asiduă, primăvara acestui an a readus bucuria în sufletul beneficiarilor centrului de tineret și mai ales o mare binecuvântare pentru inițiator – părintele Mihai Ciucur, parohul din cartierul reșițean Moniom, prin sfințirea acestei locații.

„Credem că acest centru își va atinge MENIREA și anume aceea de a aduna în jurul lui tinerii și nu numai. Parcă este totuși un început. Viitorul sună mai bine. Sănătate, părinte Mihai, și mult succes în programele mărețe pe care doriți să le înfăptuiți în acest sat. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat și sunt convins că se vor implica și pe parcurs. Trebuie să credem în acest centru împreună cu biserica și cu autoritățile locale care au fost alături de noi în această zi măreață pentru satul nostru. Îl rog pe bunul Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți”, sunt cuvintele de apreciere ale unuia dintre cei care au fost prezenți la eveniment și care au contribuit la înfăptuirea proiectului.

În prezența oficialităților și a mai multor oameni de cultură cât și de afaceri din județul Caraș-Severin, panglica a fost tăiată după oficierea slujbei de sfințire săvârșită de către Preasfinția Sa Lucian, episcopul Caransebeșului și un sobor de preoți. Cuprinși de o mare încărcătură spirituală, toți cei prezenți la eveniment au recunoscut și apreciat faptele caritabile și pline de sacrificiu ale părintelui Mihai Ciucur, care a mulțumit pe această cale tuturor oamenilor de bine din oraș și județ, tuturor celor care, din puținul lor, au contribuit la refacerea fostei clădiri a școlii din sat.

 

Pornind de la mici activități educativ-culturale, cu 35 de copii, într-un spațiu de 25 de mp, așezați câte doi pe scaun și încălziți în zilele reci doar de o „bobarcă”, preotul a lansat în decursul anilor mai multe proiecte comunitare și europene pentru refacerea întregii clădiri. Vorbim despre: proiectul „Alege școala” al fundației World Vision România, derulat în parteneriat cu Patriarhia Română, programul „Alege Școala la Moniom”, un alt proiect realizat din fonduri europene, care a dotat centrul cu materiale didactice și aparatură electronică în valoare de peste 15.000 de lei. Prin intermediul acestor proiecte, peste 25 de copii proveniți din familii cu risc de excluziune au beneficiat de burse, rechizite și de participarea în diferite tabere educative.

Mihai Ciucur nu s-a oprit din planurile sale și în iarna 2014-2015 a înființat ONG-ul Asociația Centrul de Tineret Moniom. Unii dintre principalii sponsori ai centrului au fost cei de la Rotary Club, care au donat 60.000 de lei. Clădirea s-a racordat la utilități, băile au fost refăcute în întregime, iar încălzirea de acum se datorează noii centrale.

Pentru că tinerii sunt cei care beneficiază, în principal, de activitățile centrului, dezvoltate de părinte și soția acestuia, seara s-a încheiat cu un moment emoționant susținut de corul de copii „PUI de CER” care, îmbrăcați în costume populare, cu sufletul curat și plin de bucurie au cântat pentru invitați, sub atenta coordonare a doamnei preotese Ciucur. Cu blândețea caracteristică sufletului nobil, Mihai Ciucur ne-a vorbit despre proiectele viitoare ce includ lansarea unor programe noi, cursuri în care sunt atrași și părinții copiilor și care vor fi susținute de oameni din diverse domenii de sănătate și dezvoltare și, de asemenea, a discutat și despre excursia ce o vor face în data de 16 iunie la Mânăstirea Nera-Cheile Șușarei.

În curând pe pagina de Facebook a Express de Banat veți putea urmări un amplu interviu cu preotul Mihai Ciucur.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/