Polițiștii de frontieră din Timiș au oprit un grup de 25 de migranți din drumul spre Germania.
Migranții erau ascunși într-o autoutilitară condusă de un cetățean sârb. Acesta a vrut să iasă din țară prin vama Cenad. Le-a prezentat polițiștilor documentele de transport marfă, din care reieșea că ducea canturi de plastic în Germania.
„Acționând în baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia, polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă 25 de cetățeni străini”, a transmis Poliția de Frontieră.
Străinii provin din Pakistan, India și Vietnam, au vârste cuprinse între 25 și 40 de ani și au intrat legal pe teritoriul României.
Șoferul este cercetat pentru trafic de migranți și va sta după gratii cel puțin 30 de zile.