Yoghinii ar putea veni de două ori la Herculane!

Grupul MISA ar putea renunţa la tabăra Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut de la Costineşti pentru a organiza două tabere de acest gen în staţiunea de pe Valea Cernei. Primarul Nicuşor Vasilescu aşteaptă yoghinii cu interes, în cazul în care ei vor lua această decizie.

Chiar dacă pe platoul Coronini, unde, în fiecare an au loc spiralele, urmează să fie pus în practică proiectul ,,Therme Herculi”, reprezentanţii administraţiei locale susţin că cei peste 5.000 de yoghini vor avea loc să-şi desfăşoare activitatea. Aceştia ocupau în fiecare an pentru spirală aproximativ un metru pătrat de persoană. Aquaparkul are, în schimb, peste 5.000 de metri pătraţi şi cuprinde zona exterioară cu bazinele şi zona de plajă, precum şi zona interioară.

,,Grupul MISA poate organiza adunări şi în curtea împrejmuită, care are cel puţin 6.000 de metri, sau chiar pe platoul Coronini. Turiştii ar putea continua să vină multă vreme de acum încolo, nu există niciun fel de problemă. Noi, administraţia publică, avem o bună comunicare şi colaborare cu yoghinii şi când am făcut studiile de fezabilitate la proiectul Aquapark am ţinut cont de ei şi am pus întrebarea: care este suprafaţa de care aveţi nevoie? şi am făcut în aşa fel încât să nu-i încurcăm pe ei”, a declarat pentru Express de Banat Nicuşor Vasilescu, primarul staţiunii Băile Herculane.

Vasilescu le-a propus yoghinilor să organizeze două tabere la Herculane

Chiar dacă Aquaparkul este o investiţie foarte importană pentru Băile Herculane, un proiect de 8,5 milioane de euro, administraţia publică nu va refuza o lună plină de turişti în staţiunea de pe Valea Cernei. „Dacă membrii grupului MISA iau decizia de a organiza două tabere la Herculane, atunci pot să spun că vom avea o lună cu grad de ocupare sută la sută. Eu le-am şi propus să vină de două ori la Herculane, pentru că hotelierii şi privaţii sunt mulţumiţi de ei, s-au afirmat chiar prietenii între membrii grupului şi locuitorii din Herculane. Ani la rând aceştia nu au creat probleme, nu au deranjat pe nimeni, nu distrug unităţile de cazare, nu s-au sesizat furturi sau scandaluri în toată perioada asta. Grupul MISA cuprinde poate cei mai disciplinaţi turişti din staţiune şi atunci de ce să nu-i primim cu interes?!...”, a mai explicat Nicuşor Vasilescu.