Workshop inedit în comuna Dognecea! Modelarea sticlei, pe înțelesul tuturor

pouring melted glass into graphite mold

Comuna Dognecea devine tot mai populară nu doar datorită frumuseților naturale unice, dar și datorită activităților diverse de care se pot bucura în ultima vreme localnicii și vizitatorii. Pentru acest final de săptămână, o altă acțiune vine să anime comuna.

Sâmbătă, la ora 11.00, toți cei pasionați de arta modelării sticlei trebuie să fie prezenți în parcul 1 Mai, vizavi de clădirea Primăriei Dognecea. Trei maeștri sticlari, invitați de reprezentanții administrației locale, vin să dezvăluie toate secretele unei arte atât de frumoase. „Ne vom încălzi la cuptoarele și lămpile lor în timp ce învățăm lucruri interesante sau chiar creăm împreună cu ei. Vom sufla în sticlă un glob de Crăciun, o broșă sau o scrumieră, ce ne inspiră pe moment. Putem să și pictăm pe sticlă un vitraliu sau să ne termofuzionăm o farfurie.”, spun cei din Primăria Dognecea.

Participanții vor avea parte și de un mic răsfăț culinar lângă foc – un wrap mexican oferit de Pizzeria Napoli.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/