Weekenduri cu catamaranul pe lacul Surduc! Transportul până acolo, gratuit!

Asociația de Utilitate Publică pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) în județul Timiș, respectând normele anti-COVID în vigoare pentru sezonul estival, va pune în funcțiune catamaranul cu motor electric Eco Timiș pe lacul Surduc în intervalul 4 iulie – 18 octombrie.

În tot acest interval, în perioada de weekend, un angajat al APDT Timiș se va afla în comuna Fârdea, pe lacul Surduc și va efectua plimbări gratuite cu turiștii, în zilele de sâmbătă și duminică, în intervalul orar 9.00 – 16.00. Pentru grupurile mai mari de opt persoane se recomandă programări la numărul de telefon 0721 779 225.

Mai mult, printr-un protocol încheiat de APDT Timiș cu societatea Pej Company, în acest interval de timp, turiștii care pleacă din Timișoara vor avea la dispoziție și transport gratuit până la Fârdea. Un microbuz cu 19 locuri va pleca sâmbăta și duminica la ora 10.00 de la Bastionul Theresia spre Fârdea și se va întoarce la ora 16.00. Mai multe informații – la numărul 0732 702 020.

Având o capacitate de opt locuri, catamaranul are motor electric, este complet nepoluant și a fost achiziționat de APDT Timiș prin intermediul proiectului european RORS-39, Eco Timiș – un nou produs turistic cu scopul de a contribui la dezvoltarea serviciilor de turism din Timiș prin promovarea Rezervației Naturale Lacul Surduc.

Catamaranul – aflat în prezent în custodia Primăriei Fârdea – se află acostat pe malul lacului Surduc, iar accesul public al turiștilor la îmbarcarea și debarcarea de pe catamaran se va face de pe drumul public spre lac, la intrarea de pe drumul național spre Centrul de Studii Biblice și este marcat de indicatoare Eco Timiș.

„Un important câștig al achiziționării acestei ambarcațiuni și amplasarea ei pe lacul Surduc este că putem evolua în dezvoltarea unor servicii de turism în zonă și semnalul pe care îl dăm astfel potențialilor investitori, acela că asociația de turism, cu sprijinul autorităților județene și al membrilor săi, este determinată să continue să acționeze pentru a atrage cât mai mulți turiști în zonă și să contribuie la dezvoltarea economică a zonei”, spun reprezentanții APDT.

Mizând astfel pe turismul ecologic și pe o dezvoltare durabilă a zonei, Turism Timiș îi invită pe călători să descopere zona în care se află cel mai mare lac din județ, să petreacă mai multe zile făcând plajă, drumeții, vizite la obiectivele turistice din zonă. Turiștii pot găsi locuri de campare pe malul lacului sau cazare la pensiuni și căsuțe pe malul lacului, pot face picnic sau pot servi masa în locațiile deschise în comuna Fardea.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/