Weekend „delicios” în casele producătorilor locali din Clisura Dunării

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Peisajele de poveste și tot felul de bunătăți preparate în casă sunt gata să-i încânte pe toți cei care, în acest weekend, vor spune „stop” rutinei zilnice și se vor angrena într-o excursie de excepție în zona Clisurii Dunării, o excursie pusă la cale de Asociația „Dunărea” Moldova Nouă, Primăria Moldova Nouă și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Moldova Nouă cu scopul de a-i promova pe producătorii locali, produsele acestora, precum și obiectivele turistice care îndeamnă la relaxare și cunoaștere.

Curioșii, pofticioșii, dar și adepții calității vor avea ocazia sâmbătă, 31 octombrie, să calce pragul gospodăriilor producătorilor locali din zona Clisurii, acolo unde mesele îmbelșugate cu brânzeturi, afumături, compoturi, gemuri, țuică, plăcinte nu doar că vor fi o adevărată satisfacție pentru simțul văzului și cel gustativ, ci îi vor îndemna pe oaspeți să se bucure de savoarea bucatelor prin degustare și achiziție.

Cu referire la gospodăriile vizate și la cum se va desfășura totul, Corneliu Martin, președintele Asociației „Dunărea” Moldova Nouă, a explicat pentru expressdebanat.ro:

STPT job 1000x200

„Pentru cei interesați să ni se alăture, startul excursiei delicioase va fi dat sâmbătă, 31 octombrie, ora 10.00, la CNIPT Moldova Nouă. Fiecare doritor poate veni cu mașina personală, producătorii locali vizați în acest weekend fiind de cei din comunele Sichevița și Gârnic. Astfel, prima oprire va avea loc într-o localitate din comuna Sichevița: Gornea. Aici, mai mulți producători locali își vor da întâlnire la ferma de căpșuni, cartea de vizită fiind excepționalele produse ale toamnei pregătite meticulos în casă. Oamenii vor avea atât opțiunea de a degusta, cât și cea de a achiziționa bucatele prezentate. La ora 15.00, la Casa de Cultură din Sichevița, toți cei care doresc poți servi prânzul tradițional. Acesta va fi contra cost: 50 de lei. După acest moment, vom merge în comuna Gârnic, acolo unde, la fel, gospodinele ne vor întâmpina cu alte delicatese, iar seara, tot contra cost, se va servi cina care va consta în mămăliguță cu smântână, pește etc.”.

În ceea ce privește importanța promovării producătorilor din zonă, președintele ADMN a subliniat: „În primul rând, produsele ecologice preparate de om în casă sunt net superioare celor pe care le găsim pe rafturile supermarketurilor. În al doilea rând, cei care participă la astfel de excursii, nu doar că vor avea posibilitatea de a degusta și cumpăra diferite bunătăți, ci această excursie este un prilej de a ne bucura de aerul curat, proaspăt, de peisajele și frumusețile zonei”.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/