Vremea se răcește! Meteorologii anunță și ninsori!

Meteorologii anunță vreme mai rece în următoarele zile, cu valori normale pentru această perioadă. Lapovița și ninsoarea sunt așteptate în majoritatea țării la finele acestei săptămâni!

În cursul zilei de joi, vor fi înnorări și temporar, pe arii restrânse, se vor semnala precipitații slabe. Acestea vor fi sub formă de ninsoare în zonele montane, predominant ninsori în nord și centru și mai ales ploi în zonele joase din vest și nord-est.

„Izolat vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe creste, mai ales ale Carpaților Meridionali, iar trecător și la cote mai reduse și în Moldova, vestul Olteniei, sudul Banatului și pe litoral. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -3 și 4 grade. Izolat se va forma ceață”, informează reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

În țară, vineri, în jumătatea de nord a țării, cerul va fi noros și se vor semnala precipitații, sub formă de ninsoare la munte, predominant ninsori în centru. În rest, vor fi mai ales ploi ziua, dar se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare spre seară și noaptea.

În celelalte regiuni, înnorările vor fi temporare și doar pe spații mici va ploua slab, iar spre sfârșitul intervalului trecător vor fi și precipitații mixte.

„Pe suprafețe mici, în special în Carpații Meridionali, cantitățile de apă pot depăși 10…15 l/mp. Izolat vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, iar trecător și la cote mai reduse și în sud-vest, centru și nord-est. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 1 și 8 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 și 2 grade”, informează ANM.

Începând de sâmbătă, vremea se va răci în toate regiunile, iar valorile termice vor fi cele normale acestei perioade.

Vor predomina ninsorile, astfel că se va depune un strat de zăpadă, pe arii restrânse mai consistent în nord-est și la munte. „În zona joasă din Banat, Dobrogea și Muntenia vor fi și precipitații sub formă de ploaie și lapoviță. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, în special pe creste unde va viscoli ninsoarea, iar temporar și în restul teritoriului, cu precădere în Moldova, Banat și vestul Olteniei. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 și 7 grade, iar cele minime între -8 și 0 grade”, mai anunță meteorologii.

Pentru duminică, sunt anunțate precipitații care, la munte și în Moldova se transformă în ninsori. Va ninge și în Muntenia și Dobrogea. „În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu unele înnorări și izolat ninsori slabe, cu o probabilitate mai mare la începutul intervalului în Transilvania. Vântul va sufla slab și moderat cu unele intensificări ziua la munte precum și în estul și sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 și 6 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -10 și -1 grad”, arată sursa citată.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/