Vremea e să ne trezim…

De sărbători, ne propunem sau, după caz, ne impunem să fim mai buni. Mai înțelegători față de suferința fizică a altora, de nevoile celor lipsiți de noroc în viața asta. Și tot atunci ne amintim că există un Dumnezeu, că trecem zilnic pe lângă o biserică, că în drumul nostru prin lumea asta întâlnim tot felul de nefericiți ai soartei. În general, toate acestea se întâmplă de două ori pe an. De Crăciun și de Paște. De două ori într-un an dăruim din prea-plinul nostru și poate așteptăm un „bogdaproste” rostit de cel care a ajuns din nu știu ce motive să stea cu mâna întinsă.

Dar în restul anului, al celorlalte 363 de zile, ce facem? De câte ori deschidem ușa unui bătrân uitat între patru pereți? De câte ori pe săptămână, lună sau an ne sunăm părinții? Da, părinții ăia care, vorba poetului: „Ba nu văd, ba n-aud, ba fac pașii prea mici//Ba-i nevoie prea mult să le spui și explici…” De câte ori dăm bună ziua portarului de la intrarea în instituția în care lucrăm? De câte ori ne oprim când vedem pe unul dintre ai noștri scormonind în tomberonul de gunoi? De câte ori ne ridicăm de pe scaun în autobuz pentru a oferi locul unei femei? De câte ori ne întrebăm când aruncăm mâncarea la coș dacă alții ar face asta sau au ce mânca? Oare, în restul anului, trecem măcar o dată pragul unui azil pentru bătrâni, al unei case de copii, al unei locuințe fără curent, al unei mame bolnave, al unui părinte țintuit într-un scaun cu rotile? De câte ori în graba noastră spre locul de muncă, spre casă sau o întâlnire apucăm să privim tristețea din ochii copiilor care ne roagă cu glas moale să le dam un leu să-și cumpere un corn sau o pâine? A, înțeleg, astăzi nu mai umblăm cu mărunțiș la noi. Plătim cu cardul.

În schimb, de câte ori pe săptămână sau lună ne bârfim colegii de lucru? De câte ori îi ironizăm pe cei care nu ne sunt pe plac? De câte ori ne certăm cu vecinii din te miri ce: muzică prea tare, plânge copilul de țâță sau își scutură preșul de pe balcon? De câte ori pășim smeriți în biserică, să aprindem o lumânare, să punem un bănuț la icoana făcătoare de minuni sau să ne rugăm fără să tragem cu ochiul în stânga și-n dreapta pentru a atrage atenția celorlalți? De câte ori îl înjurăm pe politicianul X sau Y pentru simplul motiv că-i penelist, pesedist sau userist? De câte ori ne băgăm bărbăția în ăla de la volan care merge prea încet sau nu ne lasă să-l depășim în trafic?

Vă spun eu, aproape în fiecare zi din an, cu excepția Crăciunului și Paștelui, când suntem convinși că prin gesturile noastre milostive ne lepădăm de toate păcatele făcute cu sau fără voia noastră de-a lungul unui an. Ne putem minți pe noi, dar nu și pe cei din jurul nostru. „Să fim mai buni, mai înțelegători” nu înseamnă să așteptăm Crăciunul sau Paștele. Nu. Sintagma „Să fim mai buni, mai înțelegători” ar trebui să o purtăm în noi tot timpul: și atunci când suntem fericiți ori supărați, și atunci când cei de lângă noi se cocoșează de atâtea nevoi! Și nu doar astăzi, în Ajunul Crăciunului!

• Tweet
• Pin It