Vor turism științific, dar departe de Ostrov!

casinoherculane by sungarden

Una dintre cele mai mari minunății din Clisura Dunării este ținută departe de ochii vizitatorilor, din cauza legilor exagerate care pun piedici în calea dezvoltării turismului.

Insula Ostrov ar putea atrage mii de turiști pe malul stâng al fluviului, însă șansele ca aceasta să devină un obiectiv turistic sunt nule la această oră. S-a ajuns în această situație întrucât Parcul Național Porțile de Fier impune restricții nejustificate. Nu din cauză că cei din Consiliul Științific și-ar dori acest lucru, ci pentru că Uniunea Europeană are legi speciale în ceea ce privește protecția mediului.

În luna septembrie, întreaga zonă de Clisură a fost în atenția regiunii Banat, după ce Agenția pentru Protecția Mediului a lansat un proiect important care se referă la distrugerea algelor și capturarea animalelor nocive pentru zona protejată. Singura problemă însă este că Insula rămâne în continuare un subiect tabu pentru oficialii care conduc instituțiile de mediu. Autoritățile locale sunt încântate de faptul că se investește în ceva, însă se arată îngrijorate că adevăratele frumuseți, așa cum este Insula Ostrov, stau departe de ochii lumii, ceea ce este o piedică în calea dezvoltării turismului.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

De altfel, executivul din Moldova Nouă susține și un proiect de dezvoltare a obiectivului prin amenajarea unor piste pentru biciclete și amplasarea unor telescoape pe insulă, astfel încât turiștii să poată admira frumusețile, dar și caii sălbatici care transformă zona într-una de poveste.

„Am auzit o propunere absurdă: să admirăm Insula Ostrov de pe mal, prin binoclu! Sper ca cei care vin cu astfel de propuneri să își bage mințile-n cap și să găsească soluții reale pentru dezvoltarea turismului!”, a spus Matei Lupu, primarul orașului Moldova Nouă. Acesta este de părere că ariile naturale trebuie protejate, însă nu înainte ca oamenii să aibă de câștigat de pe urma frumuseților cu care natura i-a înzestrat.

1000x100 untitled design set 970x90 px

Comments

  1. sexe says:

    Asti tare nu din cauza ca “cei Consiliul Stiintific si-ar dori acest lucru” ci din lipsa de prezentare a adevarului. In urma cu ceva timp executivul de la Moldova a atriduit pe bani unor timisoreni parcele de pe Ostrov. Cand s-a creat Parcul national Prtile de Fier toti proprietarii au fost despagubiti. Stii cam ce sume au primit timisorenii proprietari pe mijlocul Dunarii ?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/