Vor fi politicoși cu… Bătrâna Doamnă?

Divizionara secundă de fotbal Metalul Reșița nu a strâns niciun punct în meciurile oficiale disputate în acest an. Rosso-nerii au pierdut cu 0-4 în fața echipei Șoimii Pâncota și au cedat cu 0-7 pe terenul noului lider al Seriei a II-a, Chindia Târgoviște. Sâmbătă, în Valea Domanului vine puternica UTA Bătrâna Doamnă, o formație care cochetează cu promovarea în prima ligă.

Problemele de omogenitate și lipsa experienței și-au spus din plin cuvântul în aceste meciuri de campionat, în care rosso-nerii au încasat nu mai puțin de 11 goluri. Victoria la masa verde cu FC Bihor este o palidă consolare, pentru că nici nu contează în situația în care se găsește Metalul Reșița. Antrenorul Carol Gurgu speră ca atât el, cât și elevii săi să se trezească după dușul rece de la mijlocul săptămânii. „A fost o deplasare grea, jucătorii mei nu au experiența necesară pentru jocuri sâmbătă – miercuri – sâmbătă (Metalul Reșița n-a jucat sâmbăta trecută!? – n.r.). Practic, a fost o încercare, dar am întâlnit o echipă foarte bună, care își merită locul. Sunt bine organizați, cu experiență, cu mult public ce i-a susținut, iar acest lucru a fost un handicap pentru noi. Jucătorii noștri nu s-au mai întâlnit cu un stadion plin și de aceea probabil au și clacat în unele momente. Au fost greșeli individuale, nu de echipă. Dacă jucam ca în primul sfert de oră, alta era situația. Dar, din păcate, la fel ca și în meciul cu Pîncota, s-au făcut greșeli individuale, care au fost neprevăzute. Sper să învățăm această lecție dură, iar meciul următor să jucăm mai bine”, a precizat Carol Gurgu. A fost a doua înfrângere la scor, prin proporțiile sale, după acel 2-11 de la Brașov, din toamna anului trecut.

Mâine, în Valea Domanului, rosso-nerii vor da piept cu echipa fanion a Aradului, care din câte se pare va veni la Reșița însoțită de un grup însemnat de suporteri. Vor fi singurii suporteri de pe stadion, întrucât Guardia Rosso Nera este alături de cei pe care-i consideră în momentul de față adevărații reprezentanți ai Reșiței fotbalistice, CSM Școlar, lider în Liga a IV-a cărășeană. Singurul incert din echipa reșițeană pentru meciul de mâine este portarul Cristian Zimmermann.

„Nu contează că UTA e una din fruntașele seriei, noi mereu întâlnim echipe mai bine clasate decât noi. Suntem lanterna roșie a clasamentului și ne uităm de jos la toți adversarii. Copiii nu au experiență, în două luni de zile nu poți să omogenizezi lotul, e lipsă de încredere. Ei își doresc prea mult, se aventurează și suntem taxați prompt de adversari. E clar, e vorba de lipsă de experiență. Trebuie să avem răbdare cu ei, să nu le dăm în cap acum. Unii sunt speciali, au calități, sper să facă parte din echipa Metalului și de la toamnă, indiferent unde va juca această echipă. Unii care nu fac față la nivel de Liga a 2-a e posibil să rămână la Școlar, important e să muncească și să creadă în ceea ce fac, fotbalul nu poți să îl păcălești”, a mai precizat Carol Gurgu.

Partida Metalul Reșița – UTA Bătrâna Doamnă va avea loc sâmbătă, 12 martie, de la ora 11, pe Stadionul „Mircea Chivu” din Valea Domanului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/