Voluntarii, invitați într-o drumeție cu folos pe traseele de pe Muntele Mic și Țarcu

Serviciul de Voluntariat Montan invită iubitorii muntelui la ultima campanie din acest an de marcare a traseelor turistice din Munții Țarcu. Doritorii sunt așteptați în 26 octombrie, de la ora 8.00 și a doua zi, de la ora 14.00, pe Muntele Mic.

Acțiunea se bazează pe voluntari dispuși să petreacă două zile pe cărări de munte la 2.190 de m altitudine, unde natura se prezintă în cea mai spectaculoasă formă.

Iată-ne ajunși la ultima acțiune de remarcare din anul 2019. De data aceasta vă invităm alături de noi în Munții Țarcu pentru a remarca segmentul Borlova – Muntele Mic – Cuntu al traseului bandă roșie: Borlova – Muntele Mic – Șaua Jigoriei – Lacul Cuntu – Vf. Țarcu – Vf. Braicu – Lacul Gura Apelor. Trebuie subliniat faptul că segmentul Borlova – Muntele Mic al acestui traseu face parte din traseul european de lungă distanță E3. Vino și tu alături de Serviciul de Voluntariat Montan la această acțiune din Munții Țarcu. Cazarea se va face în zona stațiunii Muntele Mic.”, menționează membrii Serviciului de Voluntariat Montan. Ei vor fi ajutați de către salvatorii montani de la Serviciul Salvamont din cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin.

Există mai multe criterii de clasificare a traseelor montane: după durată, anotimpul în care pot fi parcurse fără probleme, gradul de dificultate și echipamentul necesar pentru drumeție. Echipamentul se alege în funcție de dificultatea traseului, va fi un echipament sportiv obișnuit din care nu trebuie să lipsească bocancii de munte, bețe de trekking și geci speciale. Pentru remarcarea traseelor de pe Țarcu este nevoie de mănuși și de pensule.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/