Voluntarii Bike Attack ajută la construirea magazinului turistic din Sasca Montană!

Proiectul „Tineri meșteșugari și eco-turismul” ,ce este înscris în competiția Țara lui Andrei, va avea susținerea unui număr de 35 de voluntari ai Bike Attack, cei care vor construi și clădirea nouă din Sasca Montană.

Proiectul inițiat de reșițeanul Grațian Mihăilescu se bucură de participarea a 35 de voluntari. Aceștia, pe lângă munca fizică, vor desfășura o serie de tabere pe Cheile Nerei și vor iniția un site, în limba română și în limba engleză, cu fotografii din timpul expediției și din timpul construirii magazinului/stației de autobuz. „Vor participa la dezvoltarea comunității prin ridicarea magazinului/stației și vor descoperi frumusețile naturale de pe Cheile Nerei, prin activitățile sportive (rafting, bicicletă, tiroliană), toate puse la dispoziție de cei de la Caraș Adventure. Cele mai frumoase fotografii realizate de voluntari vor fi postate pe un site interactiv, acesta având rolul de a promova frumusețile de pe Chei și de a încuraja turiștii să practice sportul în natură”, a precizat pentru Express de Banat Grațian Mihăilescu.

Până mâine inclusiv se mai poate vota pentru promovarea turismului cărășean prin implementarea proiectului „Tineri meșteșugari și eco-turismul”, proiect ce va atrage turiștii spre Sasca Montană prin construirea unui magazin cu suveniruri și produse locale, o stație de autobuz, dar și un loc de odihnă pentru turiști. VOTEAZĂ AICI!