Primește bani pentru restaurare

Lucrările de reabilitare a celei mai importante clădiri de patrimoniu din Clisura Dunării vor începe în viitorul apropiat. Finanțarea vine de la Ministerul Culturii, în urma solicitărilor transmise cu insistență de pe plan local.

Mănăstirea Sfântul Sava, în care mai locuiește în prezent un singur călugăr, este în atenția Ministerului Culturii. Lăcașul de cult a fost ridicat în anul 1.225, pe vremea stăpânirii turcești. A fost martor al suferinței localnicilor aproape un mileniu, timp în care a rezistat bombardamentelor. De altfel, pereții monumentului sunt crăpați din cauza incidentelor care au avut loc și grav afectați de trecerea anilor. Decizia de a finanța restaurarea clădirii vine într-un moment critic, însă, potrivit autorităților, este salvatoare pentru imobil. Monumentul are o valoare deosebită și pentru etnicii sârbi, întrucât istoria spune că cel care a ctitorit-o ar fi însuși Sf. Sava, cel care a răspândit credința în Serbia și care într-unul dintre pelerinajele sale s-ar fi oprit în Clisura Dunării din cauza vântului puternic. Atunci a pus piatra de temelie a mănăstirii care îi poartă numele și astăzi.

Restaurarea simbolului credinței de la malul fluviului costă Ministerul Culturii un milion de euro, iar oficialii Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național spun că în viitorul apropiat va fi organizată și licitația pentru începerea lucrărilor. Dacă procedura de licitație nu se complică, restaurarea obiectivului ar putea fi gata până la finele anului.

Pe lista de așteptare la capitolul restaurări se mai regăsește și biserica din Zlatița, pentru care administrația locală din comuna Socol a întocmit un proiect și a cerut 800.000 de euro. Potrivit documentelor, ambele clădiri ar fi fost ridicate în aceeași perioadă.

Comments

  1. gigel says:

    Pai mai prosti ca sarbii cine-i?Auzi sa pui primarite sotiile unor arestati? Te mai miri ca se fura?Famillile arestatilor edili ar fi trebuit sa crape de foame, sa stea pe salarii de bugetarese sa vedem cu ce si-ar fi tinut progeniturilr in TM?Sau stimabilele sotii sa administreze averea lasata de sotii lor ca au ce, nu averea comunelor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/