Voluntariat vs muncă patriotică. Lecție politică de istorie în plenul CL Timișoara pe marginea unui regulament propus de conducerea primăriei

Au fost declarații politice cu invocarea unor lideri totalitari în plenul Consiliului Local Timișoara, în contextul unei dezbateri cu privire la regulamentul de organizare a activității de voluntariat în cadrul primăriei și al instituțiilor din subordine. Consilierul liberal Simion Moșiu a trecut în revistă originea voluntariatului în politicile extremiste, lucru care l-a revoltat pe alesul USR Dan Reșitnec.   
Proiectul de hotărâre supus votului consilierilor local reglementează implicarea voluntarilor în acțiunile primăriei.
„În acest moment, Timișoara e singurul oraș care duce pacienților cu Covid concentratoare de oxigen și pulsoximetre, printr-un parteneriat între primărie, Direcția de Asistență Socială, ONG-uri și companii și sunt implicați mulți voluntari. Am vrea să luăm aceste experiențe pozitive și să le extindem și în alte domenii. Am lucrat la acest regulament care reglementează implicarea voluntarilor și orice activitate a primăriei și apoi vom avea apeluri foarte specifice pentru anumite domenii, cu posibilitatea de a se înscrie civic. (…) Spre exemplu, să ne ajute la organizarea unor evenimente, să monitorizăm activitățile școlilor, cheltuielile, să participe la acțiuni de înverzire a orașului, să ne ajute la eficientizarea acțiunilor de curățenie. Scopul este să plasăm din nou Primăria Timișoara pe harta organizațiilor care implică societatea, angrenează toți cei care vor să facă un bine orașului lor și care nu stă închisă în spatele unor ziduri ferme., a spus primarul Dominic Fritz înaintea ședinței de consiliu local.
În cadrul dezbaterii din consiliul local, liberalul Simion Moșiu a trecut în revistă istoria voluntariatului, invocând socialismul și nazismul.
„Ideea de voluntariat nu este una nouă, a apărut prin anii 30, Lenin a introdus voluntariatul în Rusia. A fost preluat de partidul nazist, ulterior în România ideea de voluntariat a funcționat între anii 34-37, unde au fost în jur de 50 de tabere de voluntari. Socialiștii, comuniștii au optat pentru ideea de voluntariat, iar după anii 75, voluntarii s-au transformat în muncă patriotică. Deci eu aș vrea să fim foarte atenți cu ideea asta socialistă de muncă patriotică și dacă se poate, cineva să nu o contabilizeze la firmele care ar trebui să facă această acțiune.”, a spus Moșiu.
Consilierul local USR Dan Reșitnec s-a declarat revoltat de abordarea colegului de la PNL.
„Să ducem discuția despre voluntariat înspre nazism, tabere de concentrare, muncă patriotică și alte cuvinte din astea care îndeamnă efectiv și incită la niște sentimente nepotrivite cred că nu își are locul în consiliul local. Deci chiar mă simt revoltat de lucrul ăsta.”, a spus Dan Reșitnec.
Într-un final, aleșii locali au votat cu 24 de voturi „pentru” și o abținere noul regulament prin care Executivul să poată implica voluntari în acțiunile primăriei, pe domenii specifice de activitate: mediu, tineret, cultură, educație sau sănătate.
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/