Vocea unui tânăr din Moldova Nouă poate deveni „Vocea României”

Sezonul 9 al show-ului muzical „Vocea României” se pregătește s-aducă în fața telespectatorilor cei mai talentați și cei mai înzestrați soliști din toate colțurile României.

După ce, în luna martie a acestui an, Pro TV a dat startul înscrierilor pentru un nou sezon al emisiunii, Ștefan Gabriel Luca, un tânăr din Moldova Nouă, se pregătește să facă pasul spre București, în condițiile în care, în urma preselecției de la Timișoara (24 martie), acesta a convins jurații că vocea lui merită să meargă mai departe.

Ștefan Gabriel sau Kashy (numele de scenă) este originar din localitatea Șușca (județul Caraș-Severin). În vârstă de 18 ani, tânărul urmează cursurile Liceului Tehnologic „Clisura Dunării” Moldova Nouă, muzica fiind elementul care-l caracterizează și care-l definește încă din copilărie: „Înclinația spre muzică a început să se manifeste de la o vârstă fragedă, mai exact, de la șase ani, iar de 10 ani cânt și la instrument: chitară. În ciuda faptului că nu am urmat o școală în acest domeniu muzical, lucrul acesta nu m-a împiedicat să-mi urmez visul”, a declarat Luca pentru expressdebanat.ro.

În urmă cu patru ani, Kashy a aderat la trupa „Out Of The Box”, unde, împreună cu alți trei membrii (Raico Rusimovici – basist, Nelu Matici – fostul toboșar al trupei „Cargo”, dar și un medic din Berzasca, Alex Nicolici) își fac cunoscută muzica la toate evenimentele unde sunt solicitați (atât în Clisura Dunării, cât și în capitala Banatului).

Despre cum au decurs lucrurile în cadrul preselecției de la Timișoara, solistul detaliază: „În ciuda faptului că, pe lângă mine, au mai participat alte 200 de persoane sau poate mai multe, eu am hotărât să las emoțiile de-o parte și să dau tot ce e mai bun din mine. Pentru Timișoara am pregătit 3 piese: «Knockin’ On Heaven’s Door» (Guns N’Roses), «Sweet dreams» (Marilyn Manson) și «Cântă cucu» (Adda), iar piesa care a convins juriul să mă treacă în etapa următoare, etapă care va avea loc la București, în perioada 22-23 iunie, a fost cea a lui Marilyn Manson”.

Din anul 2012, tânărul din Clisura Dunării are propriul canal de YouTube (Kashy Records), acolo unde textele (compoziție proprie) se-mpletesc cu vocea și instrumentalul rezultând melodii de excepție, care abordează diferite stiluri muzicale: de la rock clasic, pop până la hip-hop, jezz și reggaeton. De asemenea, Luca are și câteva piese de suflet, piese pe care le-a dedicat prietenei sale: „Dependent”, „Picaj de univers”, „Andreea”.

În tot acest timp, Kashy lucrează intens la cele 10 piese cu care va evolua în a doua etapă a concursului „Vocea României” – sezonul 9, iar dacă va câștiga marele premiu al concursului, tânărul are planuri mari: „Intenționez să am propriul meu studio și să ajung cât mai sus în tot ceea ce mi-am propus”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/