Vlogatul şi vlogăreala

Vlogat(ul)? Vlogăreală? Cât de reale sau de prezente în context sunt aceste năstrușnicii? Vedem în cele ce urmează. Năzbâtii limbistice!

Vlogatul, un posibil substantiv format de la participiul verbului a vloga (v. a fuma – fumatul; a alerga – alergatul), nu pare să-şi fi făcut loc în discursul internetului de azi. Apare însă forma cu -ing (englezească), astfel că am ales să-i aloc acesteia spaţiu de discuţie. Interesantă e lipsa de simetrie, de liniaritate, în ataşarea articolului hotărât. Am găsit în acelaşi articol şi varianta fără cratimă (cea corectă, dacă ne raportăm la regula articulării anglicismelor), şi varianta cu cratimă: „În străinatate, vloggingul este o industrie uriaşă.”; „Ce înseamnă  vlogging-ul. Noua modă din mediul virtual” (www.digi24.ro).

În mod surprinzător, al doilea element la care m-am gândit că ar putea completa familia lui vlog, vlogăreală, apare. Fără diacritice notat, năstruşnicul element e titlu de blog personal şi de canal de YouTube. Mai mult, l-am găsit contextualizat în articole de ziar sau în interviuri: „Iliescu a revenit în forță pe blog, Geoană s-a retras momentan în vlogăreală” (cotidianul.ro, 2016); „Costi Rogozanu: Nu cred, dar e plin YouTube-ul de vlogăreală despre cărți, sînt și destule site-uri cu așa ceva, mai sînt și cîteva reviste literare cu recenzii bune.” (catavencii.ro, 2019).

Punctul culminant al evoluţiei unui cuvânt de la element solitar la element capabil de paradigmă este însă aici: „Rog toţi vlogaţii să se aboneneze la canal, să facă un Share pentru ca şi alţii să se vlogărească şi, desigur, să dea un like la episoade. Dar fără multă vlogăreală, vă mulţumesc vlogos tuturor celor ce mă urmăresc.” (blogosfera.md).

Reţinem din discuţia de azi că vlogăreală (notabil g-ul nedublat) poate reprezenta un element care demonstrează puterea creativă a vorbitorilor, care fără a avea neapărat noţiuni teoretice despre mecanismul de formare a cuvintelor sau fără a decela baza de afixe creează cuvinte noi, elemente interesante pentru cei care înţeleg că nu orice noutate lexicală este o bizarerie. Interesante sunt şi nuanţele din spatele lor: ironie, sens depreciativ. Vlogăreală, flecăreală, trăncăneală…